UPDATE FOTO Gravidă în 7 luni şi un copil, printre victimele unui carambol de pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valea Oltului a fost duminică, 18 august, la orele prânzului scena unui nou accident rutier. În urma unui carambol între trei maşini, pe DN 7 / E 81, cauzat de o depăşire, trei persoane au necesitat iniţial îngrijiri medicale. Printre ele o gravidă în şapte luni şi un copil.

GALERIE FOTO

Update, ora 13.20 Potrivit ultimelor informaţii furnizate de ISU, Vâlcea, în urma carambolului de pe Valea Oltului, au rezultat cinci victime, nu trei cum s-a raportat iniţial, printre care două copile. 

O femeie de 43 de ani a refuzat transportul la spital, iar o alta de 63 de ani a suferit un traumatism toracic. Despre gravida în 7 luni în nu se cunosc alte amănunte. Printre victime sunt şi o copilă de 10 ani care a suferit un traumatism abdominal şi o adolescentă de 16 ani  cu traumatism de gleznă.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Accidentul de pe DN 7 / E 81 a avut loc la Călineşti, în Brezoi - Vâlcea, la km 214 + 500 m. 

Cum cel care a solicitat ajutor la 112 nu a specificat şi despre câte victime este vorba, la faţa locului au fost trimise un echipaj SMURD Brezoi şi un altul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea (SAJ).

Ulterior, s-a descoperit că este vorba despre trei victime: o femeie gravidă în 7 luni, un copil şi o altă persoană adultă. „Toate trei sunt conştiente şi stabile”, a precizat Octavian Fulger de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Între timp, SAJ a mai trimis o ambulanţă la locul accidentului.

Persoana gravidă a fost evaluată de către echipajul SMURD Brezoi care a decis să o transporte la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Brezoi pentru analize şi îngirijiri suplimentare. 

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, dar nici unul nu se urcase băut la volan. 

În urma carambolului dintre cele trei maşini, traficul pe Valea Oltului a fost blocat total. Ulterior, s-a deblocat parţial, iar la această oră se circulă prin dirijare, alternativ, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, care a mai precizat şi care este cauza probabilă a accidentului; depăşirea neregulamentară.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite