FOTO Eroii neamului, alături de sfinţii din biserică. „Încercăm să salvăm viaţa satului românesc, odată cu el se va stinge şi neamul acesta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” în biserica satului Foto FB Ion Cârstea
Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” în biserica satului Foto FB Ion Cârstea

O inedită expoziţie de fotografii, din care unele vechi de peste 100 de ani, a fost găzduită timp de o lună de o biserică sătească, pentru ca mai apoi vernisajul să aibă loc zilele trecute în unica biblioteca publică din România cu acoperiş sub formă de cupolă - vitraliu. Este vorba despre imagini aparţinând locuitorilor unui sat din Oltenia de sub Munte, care-i înfăţişează pe moşii şi strămoşii lor în diverse ipostaze.

GALERIE FOTO

Vernisajul expoziţiei „Dianu - tărâm de poveste. Oameni care au fost” a avut loc în cadrul Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, deţinătoarea unui acoperiş sub formă de cupolă - vitraliu, unic în lume. 

Dincolo de eveniment în sine, probabil unicat ca şi concepţie şi mod de abordare, rămân poveştile fiecărei fotografii în parte care vorbesc despre o lume a satului pierdută în negura uitării, scoasă la lumină de un inimos şi inspirat fiu al locului - fotograful Ion Cârstea, cu ajutorul sprijinului primit de la preotul parohiei, Alin Marin. 

Cel din urmă este cel care a descoperit pe pereţii caselor din satul Dianu, comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea, o istorie a oamenilor şi a locului în fotografii. Preotul a intrat în casele enoriaşilor, pentru a-i spovedi pe bătrâni şi a sfinţi locuinţele cu prilejul sărbătorilor de peste an. 

„N-am fost altceva decât un ajutor de nădejde. N-aş fi fost aici, dacă n-ar fi fost nevoie de ajutor. Am identificat pozele, când mergeam prin casele enoriaşilor, iar dumnealui (Ion Cârstea - n.r.) a mers apoi, le-a fotografiat din nou şi le-a prelucrat. Iar astăzi sunt aici, în faţa dumneavoastră. Domnul Cârstea este un om foarte talentat, dar, ca orice artist, este şi foarte dezordonat. Şi atunci, am încercat să-i fiu aproape, să-l pun în valoare, pentru că esenţele tari stau în sticluţe mici”, a explicat preotul paroh rolul pe care l-a avut în această inedită acţiune. 

Aşa a luat naştere o expoziţie de fotografii vechi de peste 85 de ani, unele fiind chiar de dinainte de Marea Unire. Imaginile se opresc în timp la cel de-Al Doilea Război Mondial, fiindcă evenimentul şi-a dorit să marcheze o anumită perioadă din istoria locului şi a ţării. Tocmai de aceea, multe din fotografii înfăţişează localnici în uniformă militară, expoziţia fiind totodată un omagiu adus eroilor neamului, din comuna Stroeşti, care au luptat în cele două conflagraţii mondiale.

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” Foto FB Ion Cârstea

Dianu de ieri şi de astăzi, la biblioteca judeţeană din Vâlcea

În timp ce unele dintre fotografii îi înfăţişează pe străbunii din Dianu în haine militare, gata de plecare la război, altele îi arată în ipostaze ale vieţii de zi cu zi: cu carul cu boi, în straie de sărbătoare, bunici cu nepoţi, părinţi cu copii, la nuntă, botez ori cu alte ocazii.

Înainte de vernisajul de la bibliotecă, expoziţia „Dianu – tărâm de poveste” a fost găzduită timp de o lună de zile în biserica satului cu acelaşi nume. Astfel, localnicii s-au putut bucura împreună de comorile dezgropate din casele lor, au regăsit chipuri demult uitate sau au aflat poveşti despre rude de care habar nu aveau. 

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” în biserica satului Foto FB Ion Cârstea

Dianu de ieri şi de astăzi, la biserica din sat

Imaginile satului de odinioară, din Oltenia de sub Munte, au fost expuse, după ce au fost recondiţionate de Ion Cârstea.  „A fost o muncă titanică şi sperăm să recidivăm”, a spus creatorul expoziţiei care a declarat că preferă să-i lase pe alţii să vorbească în locul lui, pe motiv că nu are „darul vorbirii”.

Dar s-a descurcat excelent, dând viaţă fiecărei fotografii în parte, când a vorbit despre povestea lor: „Această fotografie este făcută într-un lagăr de muncă din Germania. Unul dintre intelectualii satului a fost luat prizonier. Făcea parte din Crucea Roşie. În altă fotografie avem inagurarea şcolii din Stroeşti, din 1920. Intelectualul pe care vi l-am arătat în poza cu lagărul nemţesc, de la Crucea Roşie, Ghiţă se numea, a fost decorat de rege pentru „construcţia de şcoale”. S-a întors de pe front şi a lucrat apoi ca ţârcovnic la biserică”, a povestit Ion Cârstea.

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” Foto FB Ion Cârstea

Poză din lagărul nemţesc

Nu doar preotul satului s-a dovedit un ajutor de nădejde, ci şi Facebook-ul: „În această fotografie avem un ofiţer plecat pe front în 1916. I-a dăruit această fotografie naşului său. Şi a apucat şi să se întoarcă din război. În timp ce lucram la expoziţia aceasta, cum anunţasem pe reţelele de socializare de intenţia mea, cineva pe Facebook mi-a spus că a găsit această fotografie. Aşa am intrat în posesia ei”, mai spune fotograful când vine vorba despre locurile de unde s-a inspirat.

Expoziţia cuprinde şi figuri marcante ale localităţii, precum omul care a condus destinele comunităţii în timpul celor două războaie mondiale: „Această fotografie îl înfăţişează pe primarul localităţii din perioada interbelică, Din Mogoşan, era liberal”. 

Nu lipsesc nici oamenii care au făcut parte din trecutul lui Ion Cârstea: „Fotografia aceasta, cu trei soldaţi... au luptat pentru apărarea Văii Oltului, în Făgăraş. Unul dintre ei este un unchi de-al meu. De fapt, era fratele bunicului meu.” 

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” Foto FB Ion Cârstea

Eroii de pe Valea Oltului

Nu toţi eroii care apar în fotografiile expoziţiei „Dianu - tărâm de poveste” au apucat să se întoarcă de pe front. Este şi cazul „soldatului cu opinici”. El apare într-o fotografie, îmbrăcat în haine militare, cu puşca alături şi încălţat în opinici: „Fotografia este o amintire din Crimeea, din Al Doilea Război Mondial. Soldatul acesta a apucat să vină acasă o dată, de pe front, pentru a-şi boteza fata, iar apoi nu s-a mai auzit niciodată de el”, mai aflăm de la Ion Cârstea.

Iar poveştile pot continua, fiindcă fotograful le-a aflat pe fiecare în parte de la deţinătorii imaginilor originale. Special pentru acest eveniment, dar şi pentru altele care vor urma, Ion Cârstea a creat pe reţelele de socializare o pagină cu acelaşi nume precum expoziţia: „Ne-amintim cu drag de cei care au fost. Este o poveste despre oameni, care continuă. Încercăm în acest mod să trăim frumos, să ducem mai departe tradiţiile, amintirile, să onorăm memoria străbunilor noştri”, a mărturisit creatorul expoziţiei.

Preotul Alin Marin a profitat de ocazie pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa depopulării masive din ultimele decenii ale satelor româneşti: „Încercăm prin astfel de evenimente să readucem în memoria celor tineri viaţa bunicilor lor. Încet – încet şcolile se închid, copii nu mai sunt, se închid dispensarele, în cele din urmă se vor închide şi bisericile. Rămân ultimele bastioane. Şi atunci, noi, cei care suntem încă acolo, împreună cu capetele albe ale bătrânilor noştri rămaşi singuri acasă, încercăm să salvăm ceva din viaţa satului românesc care se stinge încet – încet. Şi odată cu el se va stinge şi neamul acesta”, a conchis părintele paroh.

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” Foto FB Marielena Popa

Expoziţia inedită cu fotografii vechi de un secol de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea

„Iniţial, am vrut să realizăm această expoziţie cu prilejul Centenarului, dar n-am reuşit să facem cum ne-am fi dorit. Pozele acestea trezesc ceea ce era mai bun în noi. Am vrut ca cei mai tineri să vadă cum era satul românesc de altădată, cu bune, cu rele, cu portul tradiţional, pentru că cei care-şi uită istoria riscă să piară”, a mai explicat preotul Marin Alin.

Cât despre locul care a găzduit pentru prima dată această expoziţie - biserica sătească din Dianu, iniţiatorul acţiunii a precizat: „Expoziţia aceasta a stat prima dată într-o biserică, timp de o lună. Probabil singura acţiune de acest fel dintr-o biserică de sat. Unii s-au arătat impresionaţi, alţii nu au înţeles semnificaţia. Cred că ar mai fi multe de arătat: oamenii de astăzi, nu doar cei de ieri, obiceiuri care s-au mai păstrat peste ani, precum cele de la nuntă şi botez. Chiar şi în expoziţia de faţă avem imagini care ilustrează aceste evenimente deosebit de importante din viaţa fiecăruia dintre noi. Mai avem şi alte poze cu obiceiuri populare din ultimii 80 de ani, încoace, dar nu şi-ar fi găsit rostul în expoziţia actuală”, a spus Ion Cârstea care a promis că se va reîntoarce şi cu alte proiecte.

Pe lângă expoziţia de fotografii vechi, gazdele au mai oferit oaspeţilor şi o degustare de bucate tradiţionale: „Ne-am dorit să fie totul la fel aşa cum era altădată, pre vremea bunilor şi străbunilor noştri, cu linguri de lemn, cu oale de pământ, cu fasole sleită, cu zacuscă, cu turtă dospită – cozonacul olteanului - aşa cum i se spune în Oltenia de sub Munte, cu ceapă spartă şi cu nucile care nu lipseau niciodată. Suntem, am fost întotdeauna şi vom rămâne nişte gazde bune. Ospitalitatea face parte din viaţa românului, din entitatea lui şi noi trebuie să rămânem aşa cum au fost părinţii noştri odată: români adevăraţi, ospitalieri, cu porţile deschise pentru orice străin, cu mesele întinse pentru buni şi pentru răi, pentru cei drepţi şi pentru cei nedrepţi”, a spus preotul povestea bucatelor.

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” şi degustare de bucate Foto FB Ion Cârstea

„Povestea bucatelor” din Dianu

Tot domnia sa a fost cel care a dezvăluit locul şi rostul satului Dianu în istorie: „Dianu este un sat cu o atestare documentară de jumătate de mileniu. Îl regăsim la 20 mai 1526 în hrisoavele lui Radu de la Afumaţi care pomeneşte despre oamenii liberi de peste măgurile Slătioarei, care pe atunci făceau parte din „Ceata lui Tăbaci”. O zonă în care boierii şi comuniştii nu au avut ce să caute. Pentru că oamenii din Dianu au tolerat pe toată lumea, până la pământ. Le-a fost foarte drag pământul şi l-au muncit până în ziua de astăzi. Nici o uşă n-a fost încuiată vreodată în acest sat. Nici poarta nu se încuie. Acolo oamenii nu se fură unii pe alţii. Acolo trăiesc nişte oameni minunaţi ai căror străbuni au fost la fel de minunaţi”, a rezumat „tărâmul de poveste” în care fotografiile vechi de peste un secol au început să vorbească, cu ajutorul oamenilor de astăzi şi să spună lucruri demult uitate sau nicicând ştiute. 

Şi pentru că totul are un rost în viaţă: „Ca şi popor trebuie să înţelegem mai bine trecutul şi să apreciem cu adevărat, nu doar prin vorbe, ce avem astăzi, în mod special libertatea pe care străbunii ne-au dăruit-o. Să ne aducem aminte că avem o datorie faţă de această ţară”, a mai precizat părintele Alin Marin.

Ion Cârstea este un fotograf din Dianu - Stroeşti, judeţul Vâlcea, care a reuşit să refacă şi să refotografieze o serie de imagini vechi ale oamenilor din locurile de unde-şi trage rădăcinile. Deşi este conştient că între timp tehnologia a avansat destul de mult, încât mare parte din munca sa pare în zadar pentru mulţi, spune modest că a făcut „ce a putut, cu ce a avut la dispoziţie”. 

Expoziţie cu fotografii vechi de peste un secol la Vâlcea - „Dianu tărâm de poveste Oameni care au fost” Foto FB Marielena Popa

Iniţitorul Ion Cârstea, al doilea de la stânga la dreapta

De-a lungul timpului, el a reuşit să surprindă cu ajutorul obiectivului diferite ipostaze din viaţa satului, de la momentele de bucurie, până la cele de mare cumpănă, care s-au concretizat în mii şi mii de fotografii, de ieri şi de astăzi. Vorbim despre un om care, cu mijloace modeste, dar cu multă dăruire şi preţuire, încearcă să facă vizibilă şi auzită o lume a satului, aşa cum a fost cândva şi încă mai este. Fiindcă lumea aceasta mai ascunde o serie de comori care vorbesc despre ce a avut şi încă mai are frumos naţia română.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite