UPDATE VIDEO Alertă cu bombă la mall-urile din Râmnicu Vâlcea. 2.800 de persoane, evacuate de forţele de ordine

UPDATE VIDEO Alertă cu bombă la mall-urile din Râmnicu Vâlcea. 2.800 de persoane, evacuate de forţele de ordine

Ameninţare cu bombă la mall-urile din Vâlcea Foto colaj

Duminică seara, la 112 s-a primit un apel prin care se anunţa că în mall-urile din Râmnicu Vâlcea ar fi fost amplasată o bombă.

Ştiri pe aceeaşi temă


Update, ora 21.45 După mai bine de două ore  şi jumătate s-a descoperit că apelul la 112 a fost unul fals: „Activităţile de verificare s-au încheiat. Nu a fost descoperit nimic suspect”, a declarat Cătălin Udrea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea. 

Potrivit aceleiaşi surse, la acţiuni au luat parte, din partea Poliţiei Vâlcea, 45 de lucrători. „Poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea apelantului”. După voce se pare că este vorba despre un adolescent de sex masculin.

„Activităţile au fost coordonate de inspectorul şef al IPJ Vâlcea şi unul dintre adjuncţi, precum şi de şeful Poliţiei Râmnicu Vâlcea”.
   
   Update, ora 20.50 Angajaţii unuia dintre mall-uri şi-au anunţat familiile că în incintă se simţea un miros ciudat, aparte, iar celor care au sunat la 112 să afle ce se petrece li s-a spus că este vorba despre un atentat cu gaze. 
 
Pentru că angajaţii nu au cum să plece acasă până nu sunt verificate mall-urile, şi cum au fost evacuaţi ca toată lumea, li s-au adus pături ca să nu îngheţe de frig, fiind aproape de 0 grade afară.
 
Update, ora 20.33 Conducerea unuia dintre mall-uri, cel nou, a postat pe pagina sa de socializare următorul mesaj: „Stimaţi clienţi, vă cerem scuze pentru disconfortul creat în această seară. Pentru siguranţa vizitatorilor şi colaboratorilor noştri am fost nevoiţi să evacuăm centrul comercial. Vă mulţumim pentru înţelegere!”.
 
Update, ora 20.30 Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, din ambele mall-uri s-au evacuat în jur de 2800 de persoane, din care 2.500 din Shoppping City Mall.
 
 
 
Update, ora 20.20 Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea se ştie că apelul la 112 a fost făcut de către un minor, dar s-au luat toate măsurile necesare în astfel de cazuri, inclusiv pregătirea unor corturi.
 
 „Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea intervin la Shopping City Mall pentru gestionarea unei potenţiale situaţii de urgenţă în urma unui apel de ameninţare cu bombă făcut de un minor la 112. 
 
La faţa locului au fost trimise două echipaje: unul de stingere şi o autospecială SMURD, coordonate de inspectorul şef al ISU Vâlcea. În acelaşi timp, au fost prealertate toate forţele de intervenţie ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea şi SMURD de la celelalte subunităţi pentru a fi pregătite de intervenţie în cazul în care se va impune acest lucru.
 
De asemenea, au fost pregătite şi corturile pentru asigurarea condiţiilor necesare acordării primului ajutor în cazul eventualelor victime. În acelaşi timp, în urma primirii apelului, tot personalul din incinta centrului comercial a fost evacuat. La faţa locului se fac verificări pentru a se stabili dacă există sau nu o situaţie care ar putea pune în pericol viaţa persoanelor prezente în zonă”, a transmis ISU Vâlcea.
 
- ŞTIREA INIŢIALĂ -
 
Imediat după primirea apelului forţele de ordine s-au deplasat la faţa locului şi au început evacuarea tuturor cumpărătorilor şi angajaţilor din cele două Mall-uri din Râmnicu Vâlcea.
 
În seara aceasta în jurul orei 18.54 a fost primit un apel la 112 cu privire la faptul că în Mall-ul nou din municipiul Râmnicu Vâlcea este amplasată o bombă.
 
Poliţişti, jandarmi şi forţe SRI s-au deplasat imediat la ambele mall-uri din oraş, unde au fost luate măsuri conform procedurilor legale. De asemenea, poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea apelantului. 
 
Rugăm cetăţenii care se află în incinta mall-urilor să respecte indicaţiile date de către forţele de ordine”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei vâlcene, Cătălin Udrea.
 

Ameninţare cu bombă la mall-urile din Vâlcea Foto colaj

Imagini din aceeasi galerie
  • Ameninţare cu bombă la mall-urile din Vâlcea Foto colaj
  • Ameninţare cu bombă la Mall-ul nou din Râmnicu Vâlcea Foto FB Ionuţ Belei
  • Ameninţare cu bombă la Mall-ul vechi din Râmnicu Vâlcea Foto CNIPT Valcea
  • Amenințare cu bombă la Shopping City Mall din Râmnicu Vâlcea Foto FB Bogdan Iliescu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: