FOTO Acuzată de pruncucidere, o mamă care şi-a ascuns nou-născutul într-o găleată din baie a fost reţinută de poliţişti

FOTO Acuzată de pruncucidere, o mamă care şi-a ascuns nou-născutul într-o găleată din baie a fost reţinută de poliţişti

Femeia din Brezoi  - Vâlcea care şi-a omorât fiul nou-născut şi l-a ascuns într-o găleată din baie Foto Facebook

O femeie din Brezoi - Vâlcea, acuzată de pruncucidere, a fost reţinută pentru 24 de ore şi urmează să primească în cursul zilei de luni, 21 octombrie, mandat de arestare preventivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
O femeie de 37 de ani, din Brezoi - Vâlcea, a fost reţinută duminică, 20 octombrie, pentru 24 de ore, de poliţiştii vâlceni. Împotriva ei s-a început o anchetă penală, după ce, la finele săptămânii trecute, în apartamentul acesteia a fost găsit un nou-născut mort. Pruncul fusese ascuns într-o găleată de plastic din baie, sub mai multe haine. 
 
Descoperirea macabră a avut loc după ce mama a ajuns în stare gravă la Spitalul Brezoi. Aici, medicii au realizat că femeia născuse de curând, dar întrebată despre acest aspect a negat. A fost trimisă de urgenţă la Râmnicu Vâlcea, cu diagnosticul „retenţie de placentă”, fiind suspusă unei intervenţii chirurgicale. După operaţie, a fost retrimisă la Spitalul din Brezoi, de unde a fost reţinută de poliţişti.   
 
Cazul, început sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, după ce s-a făcut autopsia pruncului şi s-a constatat că, cel puţin parţial, se confirmă informaţiile dintr-un denunţ anonim ajuns în presă. În acesta se menţionau mai multe aspecte macabre, printre care şi acela că bebeluşul a fost omorât de către mamă.
 
„Din primele cercetări reiese faptul că în jurul datei de 17 - 18 octombrie 2019,  aflată la locuinţa sa din oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea, după ce a dat naştere unui făt de sex masculin, mama i-a suprimat viaţa”, se specifică într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 
 
În denunţul anonim se mai preciza şi că femeia i-a îndesat nou-născutului o şosetă în gură, lucru neconfirmat până acum oficial. Ceea ce se mai ştie sigur este faptul că femeia mai are încă patru copii, deşi din informaţiile furnizate de Poliţia Vâlcea reiese că în apartamentul din Brezoi, al actualului iubit aflat în străinătate la muncă, locuia singură, fără forme legale. 
 
Pe pagina sa de socializare însă apar postări cu mai mulţi copilaşi, din care cel mai mare nu pare să aibă mai mult de 10 ani.
 
Se pare că a mai fost cercetată în trecut după ce i-a mai murit un copil, o fetiţă, acesta fiind un alt aspect încă neconfirmat oficial. 
 
În cursul zilei de luni, 21 octombrie, judecătorii vor decide dacă va rămâne după gratii pentru următoarea perioadă sau nu: „La data de 20.10.2019 s-a dispus reţinerea suspectei pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi (21 octombrie - n.r.), să fie prezentată Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, potrivit aceluiaşi comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 
 
Cercetările continuă pentru a se stabili toate împrejurările în care a fost comisă fapta. 
 

Femeia din Brezoi - Vâlcea care şi-a omorât fiul nou-născut şi l-a ascuns într-o găleată din baie Foto Facebook

Imagini din aceeasi galerie
  • Femeia din Brezoi - Vâlcea care şi-a omorât fiul nou-născut şi l-a ascuns într-o găleată din baie Foto Facebook
  • Sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea Foto Daciana Stoica
  • Un medic de la Spitalul Brezoi Vâlcea a alertat autoritățile bănuind o pruncucidere  Foto Facebook
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: