FOTO Şeful Salvamont, despre salvarea copiilor din prăpastia de pe Cozia: „A fost crâncen, am două geci pline de sânge“

FOTO Şeful Salvamont, despre salvarea copiilor din prăpastia de pe Cozia: „A fost crâncen, am două geci pline de sânge“

Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara; Foto Adevărul

Un teribil accident rutier a avut loc pe un drum forestier de munte din judeţul Vâlcea. O maşină în care erau patru copii a căzut într-o prăpastie, de la 150 de metri înălţime, dar toată lumea a supravieţuit.

 
 
O tânără care tocmai vizitase sfântul lăcaş, împreună cu patru copii, un băieţel şi trei fete, cu vârste între 1 şi 12 ani, nici n-a apucat să se îndepărteze prea mult de mănăstire, când a pierdut controlul volanului într-o curbă. A nimerit în prăpastia de pe marginea drumului, „în cel mai adânc loc din zonă”, unde maşina s-a răsturnat până pe fundul râpei, 150 de metri distanţă de la drum. Nişte turişti care au văzut întreaga scenă au alertat autorităţile. 
 
Un autoturism a căzut într-o prăpastie... Din investigaţii s-a stabilit că în timp ce cobora dinspre Stânişoara, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă şi a plonjat circa 100 – 150 de metri, într-o prăpastie, unde s-a răsturnat pe plafon, în albia unui pârâu. În funcţie de diagnosticul pe care îl vor comunica reprezentanţii UPU se va reveni la raportul de eveniment. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat reprezentantul Poliţiei Vâlcea, Gabriel Popescu căruia i-am solicitat amănunte despre acest caz.  
 
Au supravieţuit toţi pasagerii, ei se află în continuare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cu excepţia uneia dintre victime, o fetiţă de nouă ani, care a fost transferată la Craiova, pentru rana suferită la picior.
 
Salvarea lor a venit, în primul rând, din partea turiştilor şi a şefului Salvamont Vâlcea. Întâmplarea face că acesta se afla într-o vizită la Mănăstirea Stânişoara cu soţia. A fost prima autoritate care a ajuns la faţa locului, la scurt timp de la anunţarea incidentului. 
 
Experienţa l-a marcat mai mult decât alte incidente la care a luat parte, din cauza numărului mare de victime, a faptului că majoritatea erau copii, a rănilor suferite de către aceştia, precum şi a dificultăţii operaţiunii de salvare a răniţilor, scoşi din fundul prăpastiei. 
 
Este singurul accident rutier de acest gen, cel puţin din ultimul deceniu, din munţii Vâlcii.
 

„Pentru băieţel mi-a fost cel mai frică!”

Auzeam de sus ţipetele, ale lor, ale victimelor, dar şi ale martorilor. Când s-a sunat la 112, eu eram exact la Stânişoara. S-a nimerit să fiu exact atunci în zonă şi am ajuns imediat la locul accidentului. Să zic că a mers aproximativ 300 de metri şi a căzut în prăpastie undeva la peste 100 de metri...”, ne-a declarat şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera. 
 
Când a ajuns la maşină, a observat că deja doi turişti coborâseră în râpă, ca să ajute victimele. Autoturismul poziţionat cu roţile în sus se oprise pe fundul prăpastiei, în albia Pârâului Paltinului.
 
„Primul pe care l-am luat a fost băieţelul (de 1,7 ani - n.r.), sângera la o ureche şi mi-am dat seama că are o rană la cap. Pentru el mi-a fost cel mai frică!”, mai spune salvatorul.
 

„Avea un muşchi zdrobit, groaznic secţionat, i se vedea osul”

A urmat apoi o cursă contracronometru, pentru salvarea unei fetiţe care sângera abundent: „Apoi am luat una dintre fetiţe (cea de 9 ani - n.r.) care avea un muşchi de la picior zdrobit, groaznic secţionat, i se vedea osul, aproape de coapsă, şi probabil că avea şi alte contuzii. Am luat-o în braţe şi am fugit cu ea pe coastă, în sus. Destul de greu cu echilibrul, dar nu i-am dat drumul. Văzând însă cum îi curgea sângele, nu m-am gândit decât cum să ajung mai repede cu ea să o predau, să o pună pe aparate. Mi-a fost teamă să nu piardă prea mult sânge!”, îşi aminteşte şeful Salvamont.  
 
Cei doi copii păreau să fi suferit cel mai mult dintre toţi în urma căderii maşinii în prăpastie.
 

„Am luat-o în braţe şi am fugit cu ea pe coastă, în sus”

 A fugit cu copila până la maşină pentru că „începuse să delireze şi părea că starea ei se degrada rapid. Am predat-o echipajului unei ambulanţe, mai jos de Valea Mărului (aproape de ieşire din Parcul Naţional Cozia, care se află la intersecţia cu şoseaua de centură a staţiunii Călimăneşti - Căciulata - n.r.), ca să scurtez cât mai mult din timp”, mai spune salvatorul.
 
Din şosea se poate străbate Parcul Naţional Cozia cu maşina, pe un drum de munte, până la Mănăstirea Stânişoara, varianta pentru care optase şi tânăra şoferiţă, care conducea o maşină proaspăt înmatriculată. Nici nu apucase să schimbe numerele de înmatriculare decât în partea din faţă a maşinii. Astfel se explică misterul a două numere de înmatriculare ale maşinii diferite. Ambele seturi au fost ulterior reţinute de poliţiştii de la Rutieră care au venit la faţa locului pentru cercetări.
 

„Extrasul din prăpastie a fost destul de dificil”

Celelalte două fetiţe au ieşit singure din maşină: „M-am întors cu maşinile celorlalte autorităţi care între timp ajunseseră şi ele şi am ajutat la scoaterea femeii din maşină, o doamnă micuţă de statură, dar care avea în jur de 130 de kilograme. Am muncit un pic acolo. Nu se putea deplasa, la coloană putea avea ceva. Se plângea că o durea”, ne-a mai spus Mircea Lera.
 
Acesta a recunoscut că operaţiunea de salvare în sine a fost destul de grea: „Extrasul victimelor din prăpastie a fost destul de dificil, mai ales în cazul şoferiţei. Am fost vreo şapte – opt oameni”
 
Am mai aflat şi că cel puţin doi dintre copii erau ai şoferiţei: „Băieţelul ştiu sigur că era al ei, pentru că plângea după ea: ”Mami, mami!”. Fetiţa pe care am dus-o la ambulanţă de asemenea tot întreba: ”Unde e mami? De ce nu mă lăsaţi cu mami?”. Şi eu îi tot explicam: ”Uite, vine în urma mea. E în spate”. Ea nu se putea uita, pentru că o mobilizasem şi nu o putea vedea”. Despre o altă copilă a aflat că este a unei vecine de bloc.
 
Pe drumul spre salvare, Mircea Lera şi-a rugat soţia să-l însoţească, de teamă să nu se întâmple ceva cu micuţa: „Când am fugit spre ambulanţă cu ea, am rugat-o pe soţie să mă ajute, să o ţină de vorbă, să nu o lase să adoarmă.... La un moment dat am auzit-o spunându-i soţiei că învaţă la o şcoală din Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea... Copilul nu trebuie să adoarmă, că apoi te trezeşti că respiră de trei ori şi gata. Nici nu realizezi când se întâmplă, ca să intervii, dacă adoarme, dar dacă se întâmplă cât este trează, vezi că-şi pierde cunoştinţa şi poţi interveni mai rapid, treci pe resuscitare”, explică salvatorul. 
 
Salvamontistul recunoaşte că şoferiţa nu era „om de munte” şi crede că abilităţile ei în condus, mai ales pe un drum de munte, lasă de dorit: „Nu era om de munte. Iar copiii erau zburdalnici, nu cred că putea să-i ţină în frâu. Apucaseră să viziteze Mănăstirea Stânişoara. N-aş prea crede că nu a avut frâne... Merg totuşi pe o eroare de condus...”
 

„Este cel mai adânc loc din zona aceea!”  

Despre locul în care s-a produs accidentul, şeful Salvamont Vâlcea recunoaşte: „Este cel mai adânc loc din zona aceea! Totul s-a petrecut în singurul loc unde este beton. În loc să facă dreapta, a mers drept înainte, a trecut peste drumul care duce spre Valea Paltinului, vechi, necirculat şi a ajuns în pârâu. Cred că a mers vreo 200 de metri, aproximativ, nu ştiu sigur distanţa. Nu pot să spun nici dacă avea viteză, sau dacă s-a pierdut şi, în loc să frâneze, a accelerat”, îşi mai aminteşte Lera. 
 
Ne-a povestit că a mai avut loc un incident, în urmă cu aproximativ doi ani, menit parcă să anticipeze ce urma să se petreacă: „Îmi amintesc că acum un an sau doi, era iarnă, un domn care venise la Stânişoara a oprit efectiv maşina în zonă, de teamă şi a refuzat să mai coboare. A sunat la 112 şi a spus că s-a răsturnat cu maşina. Şi atunci m-am nimerit tot din întâmplare în zonă. Apucasem să plec înaintea lui, când a fost anunţat ”incidentul”, aşa că m-am întors. Nu se răsturnase. Oprise efectiv Duster-ul, cu numere de înmatriculare de Olt, până în curbă, s-a dat jos din el şi mi-a spus că nu mai pleacă, că el se răstoarnă. Între timp, au venit şi Jandarmii. I-am dus maşina până jos, la Călimăneşti şi de acolo s-a urcat în maşină. Chiar i-am spus: ”Du-te domnule, de aici, că în zona respectivă nu s-a răsturnat nimeni, nu ai cum să cazi în prăpastie, că te opresc arborii în drum!” Uite că se poate! Era şofer de câmpie. Mai bine cum a procedat el. Putea şi doamna să procedeze la fel. Îmi amintesc perfect că am stat lângă maşină cel puţin 5 minute, înainte ca ea să plece. Putea să ceară ajutorul, dacă nu avea încredere în capacităţile ei de şofer”, mai crede şeful salvamontiştilor.
 

„Să mă infectez eu, să trăiască el!”

Mircea Lera ne-a mai mărturisit că incidentul de pe Cozia este unic, cel puţin în ultimul deceniu: „Am mai avut incidente pe munte, dar nu accidente rutiere, în care să fie implicaţi copii! În general, iarna, pe pârtie, se întâmplă accidente. Un alt caz a fost la Cabana Cozia, unde un copil care a căzut pe scări şi şi-a spart capul, a trebuit să-l transportăm prin zăpadă... Acum un an am avut o doamnă cu un grup copii din Popeşti – Leordeni... Dar aşa de rău, cu atât de mulţi copii, nu am mai avut, până acum! Şi nici accidente rutiere cu atât de mulţi copii!”, mai spune şeful Salvamont Vâlcea. 
 
Acesta a părut impresionat şi de rănile suferite de micuţi: „A fost oarecum crâncen, cât s-a sângerat! Mult sânge, am două geci pline, că le-am pus gecile pe ele (pe victime - n.r.). La fel eram şi eu, că am văzut apoi după ce mi-a arătat soţia pozele. Chiar m-a certat, că nu mi-am mai pus mânuşile, dar când am văzut copilaşul acela de o palmă, numai la mânuşi nu mi-a mai stat gândul! Să mă infectez eu, să trăiască el!”, a mai spus Lera.
 

Vă mai recomandăm şi: 

 

Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Național Cozia - Vâlcea - o mașină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânișoara Foto Adevărul
  • Drumul spre Mănăstirea Stânişoara din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Daciana Stoica
  • Accident în Parcul Național Cozia - Vâlcea - o mașină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânișoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Național Cozia - Vâlcea - o mașină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânișoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Național Cozia - Vâlcea - o mașină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânișoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Naţional Cozia - Vâlcea - o maşină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânişoara Foto Adevărul
  • Accident în Parcul Național Cozia - Vâlcea - o mașină cu patru copii s-a răsturnat într-o prăpastie lângă Mănăstirea Stânișoara Foto Adevărul
  • Drumul spre Mănăstirea Stânişoara din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Daciana Stoica
  • Drumul spre Mănăstirea Stânişoara din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Daciana Stoica
  • Mănăstirea Stânişoara din Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Daciana Stoica
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: