FOTO În timp ce primarii se lamentează pe Facebook că mii de cetăţeni stau în beznă, oamenii simpli au trecut la fapte: „Nu mai este niciun arbore pe drum“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DN 7 A, Foto FB Dan Faur
DN 7 A, Foto FB Dan Faur

De două zile, de când Vâlcea se află sub atenţionare de vreme rea şi ninge fără oprire, zeci de localităţi din judeţ au rămas fără energie electrică. În timp ce şefii adminstraţiilor locale îi învinovăţesc pe angajaţii societăţilor de electricitate, câţiva oameni au luat atitudine.

GALERIE FOTO

 

La Vâlcea, reţelele de energie electrică au picat, oamenii au rămas fără lumină şi căldură, şcolile din zeci de localităţi au fost închise, iar reprezentanţii administraţiilor locale, la presiunea comunităţii, au început să se certe cu furnizorul de energie şi să se lamenteze. 

 

Potrivit situaţiei raportate luni, 17 decembrie, de Instituţia Prefectului Vâlcea, existau 8.430 de gospodării afectate, 29 de linii aeriene de joasă tensiune şi 387 de puncte de transformare avariate, din 37 de comune şi oraşe. Marţi, la primele ore ale dimineţii, numărul celor rămaşi fără curent electric era la fel de mare de 7.742 de gospodării din 50 de localităţi. Asta după ce 24 de linii de medie şi joasă tensiune au fost avariate, împreună cu 446 de puncte de transformare. Unii vâlceni nu au curent electric de zeci de ore, iar situaţia nu pare să se remedieze prea curând.  

Practic, peste jumătate din judeţ a rămas în beznă. Din cauza avariilor, cursurile şcolare în 33 de localităţi au fost întrerupte, iar copiii au rămas acasă pentru că şcolile nu pot fi încălzite, unităţile fiind dotate cu centrale electrice.

    

Între timp, primarii caută doar vinovaţii: „Am mers în această dimineaţă în localitatea Pietrari (comuna vecină – n.r.) pentru a putea suna la CEZ (societatea care se ocupă dde furnizarea energiei electrice – n.r.), ca să pot afla amănunte despre situaţia cu energia electrică în localitatea noastră. După 37 minute cât a durat preluarea apelului, a răspuns un adormit căruia îi era şi lene să vorbească cu mine. Atât de adormit era că a trebuit să îi repet de 6 ori codul de client al primăriei. Anunţul lui după ce a luat legătura cu dispeceratul a fost că se lucrează în zonă şi că astăzi vom avea curent, numai că eu sunt pe teren de la ora 3.00, am parcurs toată localitatea şi nu e nici urmă de muncitori de la CEZ”, a postat pe o reţea de socializare un primar supărat dintr-o comună vâlceană. 

Un fost primar menţiona şi el tot Facebook: „Deşteaptă-te române: - statul ceh ne gestionează energia electrică; - statul austriac ne gestionează resursele naturale; - statul grec ne gestionează telefonia fixă; - statul paralel îl stresează pe dl. Dragnea, iar poporul român, în ţara lui, stă în frig şi-n întuneric, la prima zăpadă mai groasă! Este ora 23.30 şi de azi de dimineaţă de la ora 6.00, nişte iresponsabili, lipsiţi de bun simţ şi care ne umflă sistematic şi lunar facturile de curent, nimeni alţii decât CEZ, distribuţie, vânzare sau cum s-or mai numi, îşi bat joc de o jumătate de comună, ba dând, ba luând curentul; ba pe-o fază, ba pe alta şi la o tensiune care ne distruge toată aparatura electrocasnică şi ne transformă centralele termice în adevărate bombe cu aburi! Ore-n şir stăm cu telefonul la ureche unde, un robot repetă la nesfârşit: «Momentan, toţi operatorii sunt angajaţi într-o altă convorbire. Vă rugăm să aşteptaţi pentru a vă păstra prioritatea în preluarea convorbirii!» ... Dar cu toţii, tăcem... La mulţi ani români, în timpuri mai bune!”, a scris fostul edil. 

„Implicaţi-vă, fiţi gospodari şi ajutaţi la rezolvarea crizei în care se află zona”

În timp ce primarii sau foştii primari îşi varsă supărarea pe reţelele de socializare, privaţii postează şi ei mesaje cu un conţinut total diferit: „Drumul DN 7A, Voineasa – Obârşia Lotrului, şi liniile de curent, avariate de căderile abundente de zăpadă! De la Brezoi la Obârşia Lotrului nu există energie electrică. Domnilor proprietari de pensiuni din Malaia, Voineasa, Obârşia Lotrului, ne întrebaţi de câteva săptămâni când va începe sezonul de ski la SRT (Domeniul Schiabil Transalpina – n.r.). Este rândul meu să vă întreb: de ce niciun proprietar de pensiune nu a ieşit să ajute la eliberarea drumului şi a liniilor de curent de brazii căzuţi? Vă doriţi venituri din turism cât mai grabnic. Implicaţi-vă, fiţi gospodari şi ajutaţi la rezolvarea crizei în care se află zona. În cazul contrar, s-ar putea să nu aveţi energie electrică nici de Crăciun, nici de Revelion”, a scris pe Facebook şi patronul firmei care administrează Domeniul Schiabil Transalpina Ski Resort, Dan Faur, de la Acomin Deva. 

Scuzele au venit rapid: „Nu am fost solicitaţi. De câte ori ni s-a cerut ajutorul am spus «prezent» şi am fost acolo. Sunt convins că ştiţi că fără personal de specialitate de la Electrica nu poţi interveni pe o linie electrică de medie tensiune, chiar dacă ştii că aceasta nu este sub tensiune. Trebuie separate liniile, închise CLP-urile, montate «scurturi». Dacă vom fi solicitaţi, cu drag, ne vom oferi ajutorul”.

Replica nu s-a lăsat aşteptată: „Sunt zeci de brazi căzuţi pe drumul de acces de la Voineasa la Obârşia Lotrului! La noapte vor fi la pământ alţi brazi. Angajaţii SRT au lucrat toată ziua la debarasare. Poate îi ajutaţi de mâine!”, spunea Dan Faur.

Iar îndemnul său a fost recepţionat de către oamenii din zonă, motiv pentru care în postările de astăzi se menţiona că drumul până la Vidra a fost degajat de arbori: „De la Obârşia Lotrului până la Voineasa nu mai este nici un arbore pe drum. Am degajat tot până la Vidra”.   

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite