Fostul primar Tudor Pendiuc, condamnat în dosarul asfaltării ilegale, a demisionat din funcţia de consilier personal al altui edil. Ce spune fostul său angajator

Fostul primar Tudor Pendiuc, condamnat în dosarul asfaltării ilegale, a demisionat din funcţia de consilier personal al altui edil. Ce spune fostul său angajator

Mircia Gutău şi fostul său consilier personal - ex-edilul Piteştiului Tudor Pendiuc Foto colaj Adevărul

Unul dintre cei mai longevivi primari din România, condamnat definitiv, zilele trecute, la doi ani cu suspendare pentru o asfaltare ilegală, şi-a dat demisia din funcţia de consilier personal al primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Pendiuc a fost găsit vinovat de magistraţii Curţii de Apel Piteşti într-un dosar privind asfaltarea ilegală a unui drum către vila fostei sale secretare. Fostul primar a permis asfaltarea drumului, deşi acesta trece printr-o pădure care nu face parte din domeniul public al Piteştiului. Ulterior, ca să muşamalizeze totul, a încercat să treacă în acte faptul că era vorba despre o altă stradă din apropiere. 
 
După ce a pierdut, „la mustaţă”, alegerile din 2016, când a candidat independent, iar ulterior s-a aflat fără sorţi de izbândă pe listele ALDE pentru un post în Camera Deputaţilor, în octombrie 2017, a ajuns consilierul personal al primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. 
 
Şi acesta din urmă s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie. Într-unul din dosare, după ce a executat peste 2 ani de închisoare, a obţinut achitarea, după o sentinţă a CEDO, prin care s-a cerut rejudecarea procesului. Acum cere despăgubiri de la statul român de 10,5 milioane de euro. Gutău, mai are însă o altă condamnare, cu suspendare, privind achiziţionarea la suprapreţ a unor locuri de joacă.
 
„Domnul Pendiuc nu şi-a făcut decât datoria ca primar”
 
După aflarea veştii privind condamnarea sa definitivă, Tudor Pendiuc şi-a dat demisia din funcţia de consilier personal „pentru a nu aduce  prejudicii de imagine Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea” chiar dacă „nu există o interdicţie privind exercitarea unor astfel de atribuţii”, potrivit fostului său angajator, care i-a adresat o „scrisoare de mulţumire publică”.
 
Mircia Gutău consideră că „pedeapsa primită de domnul Tudor Pendiuc este mult disproporţionată faţă de faptele astfel sancţionate”, având în vedere că acesta „nu şi-a făcut decât datoria ca primar şi a intervenit în modernizarea unei zone care avea urgentă nevoie de investiţii”.
 
În scrisoarea publică se mai menţionează şi motivele de mulţumire ale actualului edil din Râmnicu Vâlcea: „Domnul Tudor Pendiuc a fost motorul unor iniţiative complexe, care au implicat deopotrivă trudă şi inteligenţă, muncă de birou, dar şi nenumărate drumuri făcute la ministere şi agenţii ale statului” amintind câteva dintre proiectele la care a lucrat printre care transferul unei fostei unităţi militare, de la Vlădeşti - Vâlcea, în patrimoniul municipiului, precum şi obţinerea unei finanţări pentru manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri, de anul trecut, de la Ministerul Culturii. 
 
„Sunt convins că domnul Tudor Pendiuc are în faţă un viitor profesional deosebit şi că orice firmă va fi norocoasă să îl aibă drept consultant. Eu îi urez mult succes în tot ceea ce va alege să facă pe mai departe!”, a mai spus în încheierea scrisorii publice edilul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: