Fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul locurilor de joacă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul edil a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, in 2010, pentru luare de mita.  Foto arhivă Adevărul
Fostul edil a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, in 2010, pentru luare de mita.  Foto arhivă Adevărul

Fostul primar Mircia Gutău a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Craiova la 2 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul locurilor de joacă. Instanţa a hotărât însă să contopească această pedeapsă cu cea primită de fostul edil în dosarul din 2006, în care a fost acuzat de luare de mită. Astfel, Gutău nu se întoarce la puşcărie, dar nu are dreptul să candideze pentru funcţia de primar al Râmnicului la alegerile parţiale din acest an.

Magistraţii au ţinut cont de faptul că fostul primar al Râmnicului a mai executat o pedeapsă privativă de libertate de doi ani în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că a cerut mită 50 000 de euro, de la un om de afaceri, în schimbul eliberării unei autorizaţii de construcţie.

“Instanţa condamnă pe inculpatul Gutău Mircia la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.p., interzice inculpatului Gutău Mircia, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)- teza a II a, b), c) (dreptul de a fi primar). În temeiul art. 65 alin 1 C.p. din 1968, aplică inculpatului Gutău Mircia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)- teza a II a, b) şi c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1968, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 36 alin 1 Cod penal raportat la art 33-34 Cod penal de la 1968, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 182/18.06.2007 din dosarul nr. 4510/90/2006 al Tribunalului Alba, definitivă prin decizia penală nr. 273/27.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal din 1968 deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Gutău Mircia, perioadele detentiei preventive si efective de la 11.07.2006 la data de 10.11.2006, de la data de 27.01.2010 la data de 14.09.2011 si constată că inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 557 zile închisoare şi menţine liberarea condiţionată”, au motivat magistraţii Curţii de Apel Piteşti.  

La rândul său, Ion Georgescu, celălalt inculpat din dosar, a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Atât Mircea Gutău, cât şi Ion Georgescu au fost obligaţi de instanţă să plătească municipiului Râmnicu Vâlcea daune materiale în cuantum de 320 899 de lei. 

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Mircia Gutău în anul 2009, fostul primar fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. În 2005, în perioada când acesta a exercitat funcţia de primar, Municipalitatea a încheiat un contract în valoare de 856 636 lei cu firma reprezentantă de Ion Georgescu,  pentru dotarea a şase locuri de joacă din oraş.  Procurorii anticorupţie au susţinut că aceste componente au fost achiziţionate din Bulgaria, de o altă societate, la jumătate de preţ, apoi vândute firmei administrate de Georgescu care, ulterior, le-a revândut primăriei. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite