Drumul din România pe care s-a circulat neîntrerupt peste 1.500 de ani. Care este traseul complet urmat astăzi de fosta „autostradă a Antichităţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumul este denumit în popor Calea lui Traian, iar istoria lui este brodată cu numeroase legende. Veche de două milenii, această „Autostradă a Antichităţii” a fost circulată efectiv mai bine de un mileniu şi jumătate.

„Drumurile constituie însemnate vestigii lăsate de civilizaţia romană pe actualul teritoriu al României“, spune Dumitru Tudor în „Oltenia Romană”, unul dintre cei mai apreciaţi istorici specializaţi în perioada romană din Oltenia.
 

„Ştim cu toţii că, ajunşi într-o ţară nouă, prima grijă a cuceritorilor romani era crearea arterelor de comunicaţie, construcţia de poduri, tăierea şi desfundarea codrilor, ridicarea de castre de-a lungul drumurilor. Aceste preocupări se regăsesc în scenele de pe columnele lui Traian şi Marcus Aurelius. Prin drumuri provincia era legată ca într-un lanţ de trupul imperiului”, spune istoricul Ovidiu Udrescu, care îl recomandă pe arheologul Dumitru Tudor ca bază de documentare în realizarea acestui material.
 

image

Legionari romani, pe Calea lui Traian, Foto: Vtv Tv

Drumul de la Dunăre până în Transilvania

Drumul Oltului sau Calea lui Traian, cum a fost el denumit de popor, porneşte de la Dunăre şi merge până în Transilvania. Este foarte bine păstrat, încă regăsindu-se urmele vechilor trotuare, dar şi faptul că era construit bombat la mijloc, ca să se poată scurge apa Oltului.
 

Până la Râmnicu Vâlcea singura ramură, care mergea de la Romula în Transilvania, pe malul drept al Oltului, poate fi uşor de urmărit. Însă, de aici până dincolo de munţi, adică pe Valea Oltului, se confundă cu drumul actual. Parţial a fost distrus de Olt, de şoseaua naţională şi de calea ferată. Pe drumul Oltului s-au aflat patru stâlpi militari, din cei opt câţi se cunosc în întreaga Dacie.

Drumul sării se continuă cu calea romană suspendată, pe Valea Oltului

O porţiune din acest drum, între Brâncoveni şi Piatra Olt, era denumită şi „drumul sării”, pentru că pe aici se duceau spre Dunăre carele cu sarea extrasă de la Ocnele Mari – judeţul Vâlcea. 
 

Pe Valea Oltului, în schimb, calea romană a fost găsită şi la înălţimi de 14 metri faţă de apa Oltului, pe alocuri săpată în stâncă, dar şi aici avea lăţimi de 4 – 5 metri, faţă de cei 6 metri întâlnţi în avale. Practic, vorbim despre un drum suspendat pe grinzi de lemn.
 

„Drumul roman, pe traseul Gara Călimăneşi – Gura Lotrului – Copăceni”, este o construcţie realizată după cucerirea Daciei, cu mari eforturi, fiindcă a trebuit să fie săpat în multe locuri în stâncă. (...) El a fost folosit şi după părăsirea Daciei, până la începutul secolului al XVIII-lea, când austriecii, anexând Oltenia, construiesc Via Carolina, prin inginerul Fr. Schwantz – Hauptmann”, azi şoseaua naţională DN7. 
 

image

Valea Oltului, la Vâlcea, Foto: Oradesibiu.ro

Doar vâlcenii i-au păstrat titulatura populară

„Din întregul drum, doar noi, aici la Vâlcea, i-am păstrat denumirea populară, „Calea lui Traian”. Însă toată artera, de la Dunăre şi până în Transilvania, reprezintă o adevărată „Autostradă a Antichităţii”, poate cea mai celebră, veche de aproape 2000 de ani, fiindcă pe ea s-a circulat neîntrerupt mai bine de un mileniu şi jumătate, aşa cum sublinia şi reputatul istoric Dumitru Tudor. Adică, se poate, nu ca astăzi, când autostrăzile se închid în acelaşi an în care se dau în folosinţă”, mai spune cu tristeţe Ovidiu Udrescu. 

Vechiul drum trecea pe sub fundaţia Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”

Vâlcenii se pot mândri că municipiul reşedinţă de judeţ este străbătut de la sud la nord de una din cele mai vechi artere de circulaţie din ţară. „Asta nu înseamnă că până la venirea romanilor, dacii nu aveau drumuri”, ne mai atrage atenţia istoricul Ovidiu Udrescu. 
 

Cert este că legiunile romane au trecut prin Vâlcea în drumul lor spre inima Daciei în al doilea război (105-106 e.n.).
 

Pe raza oraşului Râmnicu Vâlcea a fost identificat vechiul drum roman, şi cu ocazia unor săpături făcute de arhitectul I. Busuioc, în 1910, la aproximativ 1,20-1,50 m adâncime. 
 

În partea de nord a localităţii, s-au găsit urme cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia unuia dintre cele mai prestigoase licee ale judeţului, Colegiul Naţional „Alexadru Lahovary”, la circa 4,50 m adâncime. 

Scriitorul Constantin Mateescu susţine că e cea mai veche stradă a ţării

Pe vremuri se numea „Drumul lui Traian” sau „Uliţa Mare” şi este cea mai veche stradă a ţării, susţine scriitorul Constantin Mateescu, întrucât, sub nivelul ei s-ar afla vestigiile străvechiului drum pe care şi-a condus Traian, în urmă cu 2000 de ani, legiunile spre Sarmisegetuza. Istoricii consideră această titulatură mai degrabă o licenţă poetică.
 

Există o serie de dovezi: săpături, documente, scrieri, hărţi din sec. XVIII - XIX, cum este harta oraşului Râmnic întocmită la 1790 - 1791 de Specht, unde se arată că drumul principal străbatea oraşul de la nord la sud, exact ca şi acum.

   

image

Calea lui Traian în trecut, Foto: Ziarul de Vâlcea

Marele Drum Daco – Roman întâlnit în documente seculare

Ţinând cont de trecerea timpului, aşa cum transpune în informaţia transcrisă prin intermediul hărţilor a planurilor vechi ale Râmnicului, se poate constata cu uşurinţă schimbările de nume, de evoluţie a spaţiului ocupat de această arteră de circulaţie, a existenţei sale pe parcursul anilor.

La început, marele Drum Daco – Roman era citat în diferite documente ca: „Drumul cel Mare” - 1684; „Drumul cel Vechi”, „Drumul cel Bătrân”, „Drumul ce se numeşte al lui Traian", „Drumul cel mare unde iaşte pietruit” -1783; „Drumul Troianul” - 1857.

Lenin sau Calea lui Traian – aceeaşi stradă din Râmnicu Vâlcea

„Uliţa Mare” - „şoseaua” Râmnicului, odată cu instaurarea dictaturii comuniste, a primit numele de „Lenin”, oraşul fiind supus unei sinistre umilinţe, negându-i-se istoria. Strada a „ţesut” de-a lungul ei un întreg peisaj urban. Aici s-au păstrat până în zilele noastre câteva dintre principalele monumente istorice şi arhitecturale cum ar fi „Monumentul Eroilor” de la Cetăţuie, Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, datând din 1909, Muzeul Judeţean (pe vremuri Şcoala Nr. 1 de Băieţi „Tache Ionescu”), Biserica „Toţi Sfinţii” (1762), iar vizavi de ea frumoasa casă Dincă Slăvitescu, fosta Bancă de Scont a României (1909), unde funcţionează, actualmente, un restaurant. Continuăm şirul edificiilor monumentale cu Tribunalul şi Judecătoria, construite la început de secol XX, fără a uita de biserica „Cuvioasa Paraschiva (1554), care a suferit o serie de modificări până în anul 1880. Şi ar mai fi Obeliscul ridicat pe locul taberei din timpul Revoluţiei de la 1848, chiar la poalele dealului Troianu. 

De la „Cârciuma Încurcă – Lume” la Piaţa „Traian-Trăsurilor”

Pe la 1923, Farmacia Bejan (nu are nici o legătură cu cea din zilele noastre) aflată la intersecţia cu „Ştirbei Vodă”, era cea mai căutată din oraş. În jurul ei se aflau băcănii, bodegi, o „sălămărie”, hanuri, birturi populare, cum ar fi Cârciuma „Încurcă-Lume”.

Piaţa „Traian-Trăsurilor” sau „piaţa de trăsuri” reprezenta un segment al străzii destinat comerţului de orice fel. Trecând pe cealaltă parte a râului, strada deschidea accesul spre „târgul de săptămână” şi spre cărările care duceau spre Govora, Ocne sau spre podgoriile însorite ale Drăgăşaniului. Strada gemea de lume, era un spaţiu existenţial în care „geometria caselor, a stâlpilor de telegraf şi a trotuarelor nu avea nici o valoare fără identitatea oamenilor întotdeauna alţii şi mereu aceiaşi”, potrivit lui Constantin Mateescu.

Surse: Gherghina, Titi Mihai. Imagini citadine din Râmnicul de odinioară. Râmnicu Vâlcea, Editura Almarom, 2007, site-ul istorielocala.ro.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite