FOTO VIDEO Doi muncitori care săpau şanţuri pentru canalizare, surprinşi de surparea malului de pământ: unul şi-a pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitori la canalizare surprinşi sub un mal de pământ Foto Adevărul
Muncitori la canalizare surprinşi sub un mal de pământ Foto Adevărul

Incidentul a avut loc joi după-amiaza, 5 noiembrie, în Râmnicu Vâlcea, în apropierea unui supermarket de la ieşirea din localitate, pe DN 7.

Update, ora 18:25 Muncitorul care a supravieţuit are 49 de ani, iar colegul său, care nu a mai putut fi salvat, avea 53 de ani. 

Update, ora 17:45 Trupul neînsufleţit al celei de-a doua victime surprinsă sub malul de pământ, în accidentul de muncă de la Râmnicu Vâlcea, a fost scos după mai bine de trei ore şi jumătate de intervenţie din partea pompierilor vâlceni: „În acest moment a fost scos de sub malul de steril, de la o adâncime de aproximativ patru metri”, a precizat Octavian Fulger, de la ISU Vâlcea.

Din păcate, în ciuda eforturilor, muncitorul nu a mai putut fi salvat. „A doua victimă prezenta semne incompatibile cu viaţa încă de la sosirea forţelor de intervenţie”, a precizat comandantul ISU Vâlcea, lt.col. Dan Pascaru.

GALERIE FOTO DE LA LOCUL PRĂBUŞIRII UNUI MAL DE PĂMÂNT PESTE MUNCITORI ÎN RÂMNICU VÂLCEA

„Cei doi muncitori lucrau la canalizarea unui cartier rezidenţial. În timpul lucrărilor cei doi muncitori au fost surprinşi de un mal de steril, la o adâncime de aproximativ patru metri. Prima persoană a fost scoasă în viaţă de echipajele de intervenţie ale ISU Vâlcea şi preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, pentru investigaţii suplimentare. Cea de-a doua persoană a fost scoasă de sub steril în jurul orei 17.45”, a mai precizat reprezentantul ISU Vâlcea.

Imagini de la intervenţia pentru scoaterea a doi muncitori care lucrau la canalizare, surprinşi de surparea malului de pământ:

Update, ora 15.45: Din ultimele informaţii de la locul accidentului reiese că una dintre victime a fost scoasă din şanţul prăbuşit şi preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, pentru a fi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. „Se lucrează pentru scoaterea celei de-a doua victime”, au precizat reprezentanţii pompierilor vâlceni.

Câteva minute mai târziu, autorităţile au anunţat însă că leziunile suferite de către acesta sunt „incompatibile cu viaţa”.

Imagini de la intervenţia pompierilor, pentru scoaterea trupului neînsufleţit al celui de-al doilea muncitor surprins sub patru metri de pământ, la Vâlcea: 

- ŞTIREA INIŢIALĂ -

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, cei doi făceau săpături pentru canalizare: „Două persoane au fost surprinse de prăbuşirea unui mal de pământ - săpături pentru canalizare, în municipiul Râmnicu Vâlcea, DN 7- în apropierea supermarketului de la ieşirea din localitate”. 


 Imagini de la intervenţia în cadrul accidentului de muncă din Râmnicu Vâlcea, în urma căruia doi muncitori la canalizare au fost prinşi sub un mal de pământ, Foto Adevărul

Muncitori la canalizare surprinşi sub un mal de pământ Foto Adevărul

Aceeaşi sursă a mai precizat şi că: „Pompierii militari intervin cu un echipaj de descarcerare, unul de salvare, iar  Serviciul Judeţean de Ambulanţă cu trei echipaje.  O victimă este conştientă, iar una inconştientă. Se lucrează pentru scoaterea persoanelor”.

Urmează să fie anunţat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, fiind vorba despre un accident de muncă. 

Muncitori la canalizare surprinşi sub un mal de pământ Foto Adevărul

Imagini de la intervenţia în cadrul accidentului de muncă din Râmnicu Vâlcea, în urma căruia doi muncitori la canalizare au fost prinşi sub un mal de pământ, Foto Adevărul

 

Muncitori la canalizare surprinşi sub un mal de pământ Foto Adevărul

 

Vă mai recomandăm şi: 

Situaţie controversată la un azil din Vâlcea: bătrânii cu Covid-19, îngrijiţi de o asistentă infectată

 

Director Romsilva, retrogradat: „Am contestat retrocedarea de păduri către familia ministrului Cîţu“

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite