Doctoriţa şpăgară din Drăgăşani a prescris tratament şi morţilor. Prejudiciu de zeci de mii de lei în dosarul medicului Cristina Orădan

Doctoriţa şpăgară din Drăgăşani a prescris tratament şi morţilor. Prejudiciu de zeci de mii de lei în dosarul medicului Cristina Orădan

Cristina Oradan este arestata la domiciliu pentru luare de mita. Foto arhiva Adevarul

Doctoriţa şpăgară din Drăgăşani (judeţul Vâlcea), Cristina Orădan, avea o relaţie specială cu morţii. Psihiatrul a prescris medicamente unor persoane care au decedat sau care nu aveau dreptul la o a doua reţetă compensată în aceeaşi lună, valoarea prejudiciului depăşind 60.000 de lei.


 În urma unor controale s-a ajuns la concluzia că medicul din Drăgăşani a încălcat legea atunci când a prescris o parte din aceste reţete, valoarea prejudiciului creat de Cristina Orădan depăşind 60 000 de lei. Doctoriţa din Drăgăşani a prescris reţete compensate pe programul naţional de sănătate pentru psihiatrie unor bolnavi internaţi în spital care se aflau deja sub tratament, dar şi unor persoane cărora li se mai eliberase o reţetă pentru aceeaşi boală, în aceeaşi lună, de către un alt medic.
 
Dată fiind situaţia, CJAS Vâlcea a fost obligată de Curtea de Conturi să recupereze prejudiciul creat de doctoriţa şpăgară. Ca urmare a numeroaselor notificări transmise Spitalului Municipal Drăgăşani de Casă, Cristina Orădean s-a văzut nevoită să returneze din 2014 şi până în prezent suma de 45.000 de lei. Potrivit directorului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vâlcea, Alin Voiculeţ, valoarea medie a reţetelor eliberate lunar de medicul psihiatru Cristina Orădean a fost de 600.000 lei. 
 
Reţete pentru morţi în valoare de 17.000 de lei
 
Un alt control efectuat de către CJAS Vâlcea în februarie 2015 a scos la iveală faptul că medicul Cristina Orădan avea o relaţie specială cu morţii. Aceasta a eliberat în ultima perioadă reţete compensate în valoare de 17.159 lei unor persoane care au decedat. 
„Avem de recuperat bani pentru reţete prescrise unor persoane care figurează în sistemul nostru ca persoane decedate. Banii se vor recupera de la Spitalul Municipal Drăgăşani, care, la rândul lui, se poate îndrepta cu acţiune în instanţă împotriva medicului”, precizează Alin Voiculeţ, directorul CJAS Vâlcea. 
Din 2014 şi până în momentul arestării preventive a doctoriţei Cristina Orădan,  conducerea CJAS Vâlcea s-a limitat doar la recuperarea prejudiciului, fără să dispună vreo măsură împotriva psihiatrului. 
 
Nu la fel de uşor a scăpat medicul în 2010, în urma unui control al Casei de Sănătate. Fostul manager al CJAS, Rodica Mărginean, a cerut, pe lângă recuperarea prejudiciului, şi rezilierea pentru un an a contractului încheiat cu Orădan Cristina, din cauza numărului foarte mare de reţete prescrise de aceasta. 
 
În aprilie 2015, Cristina Orădan a fost arestată preventiv la domiciliu într-un dosar de coruptie în care mai este cercetata si Violetei Bica, un alt medic din Drăgăşani care a pensionat ilegal peste 200 de persoane. Potrivit procurorilor, o parte din spaga primită de Bica ajungea la Orădan, cea care intocmea in fals actele medicale necesare încadrării sau mentinerii în grad de invaliditate. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările