DN 64, plin de sticle pe zeci de metri. Un pieton a fost lovit de mai multe navete cu bere căzute dintr-un TIR VIDEO
0Accidentul straniu s-a produs marţi dimineaţa, 20 iulie, pe o stradă din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea. Încărcătura unui TIR s-a desprins în trafic, iar navetele cu bere au rănit în cădere o femeie.
„Un autotren încărcat cu bere a pierdut încărcătura şi a rănit un pieton”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, despre cum s-a produs incidentul
Victima este o femeie în vârstă care a suferit o plagă tăiată la nivelul feţei, un traumatism cranio-facial şi un traumatism la un picior, fiind lovită de navete cu bere răsturnate pe şosea.
Acestea s-au împrăştiat pe mai bine de 50 de metri de şosea, pe strada Tudor Vladimirescu, principala arteră rutieră din Drăgăşani, parte a DN 64.
Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
„Din primele date se pare că un autotren încărcat cu bere s-a balansat în timpul deplasării, toată încărcătura răsturnând-se pe carosabil şi lovind un pieton. Şoferul nu a consumat alcool, traficul se desfăşoară alternativ. Femeia a fost preluată de ambulanţă, pentru a fi transportată la spital”, a menţionat şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Bălteanu, despre incidentul din Drăgăşani.
Imagini de la accidentul de pe DN 64, din Drăgăşani, unde sute de navete cu bere au căzut pe şosea şi au rănit o femeie; Foto Adevărul
Vă mai recomandăm şi: