Disponibilizaţii buni de plată: greviştii foamei de la Hidroserv trebuie să despăgubească societatea pentru cele patru zile în care au fost în greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancţiune. Cei 24 de angajaţi ai Hidroserv Râmnicu Vâlcea care au fost concediaţi săptămâna trecută, după patru zile de greva foamei, nu doar că au rămas şomeri, dar vor fi obligaţi să plătească şi despăgubiri societăţii.

După cele patru zile de greva foamei de la sfârşitul lunii iulie, protestatarii au fost sancţionaţi de conducerea Hidroserv cu desfacerea contractului de muncă. Deciziile privind încetarea raporturilor contractuale în cazul a 24 dintre cei 80 de protestatari au fost semnate în data de 7 august şi au ajuns la cei vizaţi a doua zi. Conducerea societăţii spune că nu este vorba despre un program de restructurare şi că măsura disciplinară care s-a dispus faţă de grevişti este conformă cu  prevederile Codului Muncii. Deşi greva s-a desfăşurat în incinta societăţii, disponibilizarea s-a făcut pe motiv că cele 24 de persoane au lipsit de la serviciu timp de patru zile consecutiv, începând cu data de 23 iulie 2015. 

“Nu există un program de restructurare la Hidroserv Râmnicu Vâlcea, iar cei 24 de angajaţi au fost concediaţi din cauza absenţelor nemotivate. Protestul acestora a fost ilegal, iar domnul ministru Liviu Pop a transmis un comunicat de presă în data de 26 iulie prin care le-a adus la cunoştinţă acest lucru, dar angajaţii l-au ignorat. În toată această perioadă de patru zile de grevă le-am solicitat să înceapă lucrul, însă au refuzat. Decizia de a-i concedia a fost legală şi corectă şi vom respecta Codul Muncii şi de acum încolo”, declară Gheorghe Dinculescu, directorul Hidroserv Râmnicu Vâlcea.

Înainte de a fi sancţionaţi conform Codului Muncii, toţi greviştii de la Hidroserv au trecut prin faţa membrilor Comisia de Disciplină. Surse din cadrul instituţiei spun că protestatarii care nu au primit decizii de încetare a raporturilor de muncă vor fi sancţionaţi prin reducerea cu 10 % a salariului de bază.   

Directorul Hidroserv: “Legea ne obligă să recuperăm prejudiciul”

Printre cei 24 de angajaţi ai Hidroserv care au primit decizii de încetare a raporturilor de muncă se numărără Florin Iordache, liderul Sindicatului Liber Hidroserv, sindicat considerat reprezentantiv în instituţie până de curând. Sindicalistul susţine că, pe lângă faptul că a fost concediat ilegal şi că nu mai are acces în instituţie, i s-a pus în vedere că trebuie să despăgubească societatea pentru perioada cât a făcut grevă. 

“Nu am făcut decât să ne cerem drepturile, iar această concedierea este un abuz, pentru că noi ne-am prezentat la serviciu.  Probabil vor mai fi şi alte persoane concediate pentru că informaţia e că vor să dea afară 50 de oameni. De când am primit deciziile nu ni se mai permite nici măcar accesul în instituţie. Eu sunt în continuare lider de sindicat, dar mi se obstrucţionează activitatea prin faptul că nu am voie în biroul în care am actele. În plus, trebuie să plătim şi penalităţi societăţii. Mie mi-au calculat suma de 1193 de lei, adică aproape 1 200 de lei pentru patru zile de grevă”, afirmă Florentin Iordache. 

Conducerea Hidroserv Râmnicu Vâlcea confirmă că persoanele concediate vor fi obligate să acopere pagubele înregistrate de societate în cele patru zile de greva foamei, dar neagă că s-ar fi emis vreo decizie în acest sens.

“Nu s-a emis nicio decizie prin care li se impune celor concediaţi să plătească prejudiciul. Nici nu s-a calculat în totalitate prejudiciul, iar acest calcul se face în funcţie de penalităţile aplicate de firmele cu care avem contracte în acest moment. Legea ne obligă să recuperăm prejudiciul”, precizează Gheorghe Dinculescu. 

 Sindicaliştii, reclamaţie la ITM

Scandalul de la Hidroserv Râmnicu Vâlcea se mută în instanţă, căci persoanele concediate vor intenta proces pentru concedierea abuzivă. În plus, sindicaliştii vor să reclame societate la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru faptul că nu respectă normele privind siguranţa şi securitatea muncii. 

“Nicio instalaţie nu este autorizată, iar maşinile nu au CASCO. Nu avem protecţia muncii deşi semnăm că ni s-a făcut, iar scafandrii nu au vizită medicală făcută”, conchide Florentin Iordache.

Conflictul colectiv de muncă de la Hidroserv Râmnicu Vâlcea a izbucnit în luna ianuarie a acestui an, pe fondul negocierilor eşuate pe tema semnării unui nou contract colectiv de muncă. Filiala din Vâlcea a Hidroserv numără în prezent 360 de angajaţi. 

Citeste si: VIDEO Protest spontan la Hidroserv. Angajaţii din Râmnicu Vâlcea au întrerupt lucrul în această dimineaţă

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite