Cum va fi sancţionat şeful unui post de poliţie surprins staţionând pe contrasens, pe o trecere de pietoni VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şef unui post de poliţie surprins că a oprit maşina pe contrasens, pe o trecere de pietoni, în Râmnicu Vâlcea; Foto Facebook „Ai parcat ca un bou Valcea”
Şef unui post de poliţie surprins că a oprit maşina pe contrasens, pe o trecere de pietoni, în Râmnicu Vâlcea; Foto Facebook „Ai parcat ca un bou Valcea”

După ce imaginile cu un poliţist care şi-a oprit maşina pe sensul opus de mers, pe trecerea de pietoni din faţa unei şcoli, au devenit virale, şefii săi au avut şi ei o reacţie.

În prima zi de şcoală, un poliţist a fost surprins şi filmat oprind şi staţionând maşina pe contrasens, pe o trecere de pietoni, în faţa unei şcoli. Incidentul s-a petrecut în Râmnicu Vâlcea. 

Ulterior, şi-a justificat gestul prin faptul că a vrut să evite ca fiica sa să iasă în stradă, că a luat o decizie proastă pe care şi-o asumă, şi că „oamenii mai greşesc uneori”. 

Filmarea, realizată cu o cameră de bord, a fost postată pe o pagină de Facebook „Ai parcat ca un bou Valcea” dedicată celor care încalcă flagrant legea. 

Motivaţia poliţistului, şef la un post local de poliţie din apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, nu-i scuză faptele, cu atât mai mult cu cât se presupune că meseria lui este tocmai de a veghea la respectarea legii, iar la câţiva metri depărtare de locul în care a staţionat, se vede şi în filmare, este parcarea goală a blocului de vizavi de şcoală. 

Superiorii săi au decis să-l sancţioneze. Aceştia au menţionat că poliţistul se afla în timpul său liber.

VIDEO Momentul, surprins de o cameră de bord

Legislaţie interpretabilă

Strada pe care se află şcoala în faţa căreia a oprit poliţistul şi s-a îndepărtat de maşină pe care a lăsat-o pe avarii, nu are decât o bandă pe sensul de mers. Lucru care se observă şi în filmare. 

Reamintim că imaginile arată o maşină staţionată pe sens opus, pe trecerea de pietoni, în timp ce un şofer se dă jos cu o pungă în mână şi se îndreaptă spre şcoala la poarta căreia aşteaptă un copil, despre care putem bănui că este fetiţa poliţistului. Iniţial, nu s-a cunoscut identitatea şoferului, iar după ce s-a aflat, reacţiile nu au întârziat să apară.

Poliţiştii rutieri din Vâlcea au decis să-şi sancţioneze colegul contravenţional, fără să se specifice exact şi cât va fi amenda. „Se fac verificări şi vor fi luate măsuri legale. O să fie sancţionat contravenţional”. 

Pentru că a încălcat mai multe reglementări legale: a oprit pe trecerea de pietoni ori la mai puţin de 25 de metri de aceasta, a staţionat pe contrasens, pe un drum public cu o lăţime mai mică de şase metri etc., am dorit să aflăm şi cum procedează alţi poliţişti rutieri în astfel de situaţii. Pe site-ul oficial al Brigăzii Rutiere a Poliţie Române am găsit o postare în care se vorbeşte despre situaţii similare petrecute în trecut (legea s-a mai schimbat între timp dar s-a înăsprit, nu s-a relaxat): „Nu există scuza că nu cunosc prevederile legale, că se grăbeau, că nu au avut loc unde să parcheze. Nu în toate cazurile, pentru staţionare pe trecerea de pietoni se aplică sancţiunea contravenţională. Acest lucru poate îmbrăca şi latura penală, în cazul în care se blochează drumul public şi se aduce atingere dreptului la liberă circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic. Sancţiunile prevăzute de lege pentru opriri şi staţionări neregulamentare se încadrează în clasa a II – a de sancţiuni..., dar şi întocmirea unui dosar penal în cazul în care se blochează drumul public, precum şi reţinerea permisului de conducere, durata reţinerii fiind stabilită prin ordonanţă de către magistraţi”.

Staţionarea neregulamentară se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa II de sancţiuni, de la patru la cinci puncte-amendă, respectiv de la  390 lei - 487,50 lei plus trei puncte de penalizare.

„Nu mă încălzeşte că este cercetat disciplinar, postarea şi-a atins scopul”

Şi reacţiile internauţilor sunt împărţite. Dacă unii cred că „se poate întâmpla oricui”, mai ales că „omul şi-a recunoscut greşeala”, alţii consideră că ar trebui „să îşi suspende singur permisul de conducere doar este şef de post în comuna Păuşeşti Măglaşi”.

Există şi persoane care susţin că dacă ar fi fost în locul şoferului care venea din sens opus, regulamentar, ar fi lovit direct maşina poliţistului: „A lui văd că-i mai nouţă, sigur plângea şi se ducea de-şi cerea banii înapoi pe pizza de-a cumpărat-o, că doar trebuie să o repare”.

Reacţia unui şef de post de poliţie după ce a fost filmat că a oprit maşina pe sens opus în Râmnicu Vâlcea Foto Facebook Ai parcat ca un bou Vâlcea

Reacţia şefului de post de poliţie după ce a fost filmat că a oprit maşina pe contrasens, în Râmnicu Vâlcea; Foto Facebook „Ai parcat ca un bou Valcea”

Şi administratorii paginii de socializare, pentru amuzament şi spirit civic, au avut o reacţie, după ce incidentul a apărut în presă, încercând să atragă atenţia că nu sunt singulare cazurile în care tocmai cei puşi să apere şi să aplice legea sunt tocmai cei care o încalcă: „Cam ăsta aş vrea să fie finalul tuturor postărilor de pe pagină. Este un vis frumos... dar atâta timp cât avem autorităţi care dorm şi consumă resursele degeaba, rămâne doar un vis frumos. Un (alt - n.r.) exemplu din prima zi de şcoală... Maşina de "comunitari" (au PCO pe numărul de înmatriculare) era staţionată, cu motorul pornit şi doi comunitari în interiorul ei, la o temperatură exterioară de 16 - 17°C, iar un al treilea (probabil mai fraier) dirija traficul. Totul se întâmpla la CNMB (Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân - n.r.) Râmnicu Vâlcea. Probabil, în mintea celor doi din interiorul maşinii era chestia că ei sunt mult mai "şmecheri" decât fraierul din intersecţie şi jandarmii care erau vizibili şi îndemnau părinţii să nu-şi parcheze maşinile aiurea sau să poarte mască. A nu se înţelege că am ceva cu şeful de post, nu mă încălzeşte cu nimic că este cercetat disciplinar, dar rolul postării şi-a atins scopul, omul şi-a recunoscut vina şi cu siguranţă nu va exista o dată viitoare la încălcarea unei reguli de circulaţie din partea lui”. 

Vă mai recomandăm şi:

Un şef de post şi-a lăsat maşina pe avarii, în faţa şcolii fiicei sale. Poliţistul a oprit chiar pe zebră VIDEO

Managerul înregistrat când înjura o angajată, bănuit de purtare abuzivă, delapidare şi abuz în serviciu

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite