Criminalul care şi-a omorât iubita, mai mare cu 7 ani decât el, şi apoi s-a autodenunţat, arestat pentru 30 de zile. Cum a ucis-o şi din ce motiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

La finele săptămânii trecute, un bărbat de 43 de ani din Tetoiu – Vâlcea suna la Poliţie pentru a mărturisi că şi-a omorât concubina. Magistraţii Tribunalului Vâlcea au emis pe numele lui Ion Achim Jurcă mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Achim Jurcă este acuzat de „omor comis asupra unui membru de familie”, pentru că deşi nu erau căsătoriţi cu acte, cei doi – agresor şi victimă – locuiau de mult timp împreună.

Sâmbătă noaptea, 29/30 septembrie, a izbucnit un nou scandal în casa din Tetoiu. Cei doi lucrau cu ziua pe unde apucau şi apoi se îmbătau. Certurile în casa lor erau o obişnuinţă, susţin vecinii.

Scandalul de sâmbătă noaptea a fost alimentat tot de consumul de alcool. Numai că de această dată, Achim Jurcă a tăbărât cu pumnii şi picioarele asupra concubinei şi nu s-a mai oprit din bătaie decât în momentul în care a realizat că femeia nu mai mişcă. 

Când a conştientizat că a omorât-o s-a autodenunţat. A sunat la Poliţie şi a recunoscut ce a făcut. Oamenii de prin sat spun că, pe lângă faptul că la beţie devenea violent, Achim Jurcă mai era şi gelos, chiar dacă era mult mai tânăr decât femeia cu care trăia. E.N., victima, avea 50 de ani. 

Anchetatorii declară că, în noaptea tragediei, bărbatul a lovit victima cu pumnii şi apoi cu picioarele când aceasta era deja căzută la pământ. 

 

„La data de 01.10.2018, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în seara zilei de 29 septembrie 2018, pe fondul unui conflict spontan, dar şi a consumului de alcool, inculpatul Jurca Achim Ion a exercitat acte de agresiune asupra victimei E.N., concubina sa, lovind-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele peste faţă, cap şi corp, rezultând astfel, decesul acesteia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. 

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror, continuă cercetările pentru a lămuri cauza sub toate aspectele.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite