Creditorii Oltchim au refuzat sprijinul financiar de la compania RCS&RDS şi ajutorul de 15 milioane de euro de la chinezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditorii Oltchim au refuzat ajutorul de 1,5 milioane de euro pe care RCS&RDS, furnizorul de servicii tv şi internet, doreşte să îl acorde combinatului din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, în şedinţa Adunării Creditorilor din această săptămână s-a dat un vot negativ şi în ceea ce priveşte finanţarea de 15 milioane de euro de la investitorii din China.

Pe ordinea de zi a şedinţei Adunării Creditorilor din data de 24 iunie au fost trei puncte, astfel, s-a discutat despre contractul încheiat cu RDS-RCS, memorandumul prin care investitorii chinezi au fost de acord să finanţeze combinatul fin Râmnicu Vâlcea cu 15 milioane de euro şi stabilirea unui nou termen pentru depunerea ofertelor angajante. 

Potrivit unor surse, 88% din creditorii Oltchim nu au fost de acord cu creditul de 1,5 milioane de euro de la RCS&RDS. De asemenea, creditorii au votat împotriva memorandumului încheiat cu investitorii chinezi. Creditorii au fost de acord doar ca noul termen pentru privatizarea Oltchim să fie 12 decembrie 2014. Adunarea Creditorilor Oltchim se întruneşte din nou, săptămâna viitoare, când administratorii judiciari speră să-i convingă să aprobe şi cele două credite.

Conform avocatului Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar de la Oltchim, banii obţinuţi din China ar fi fost folosiţi pentru capitalizarea combinatului. În acest moment se doreşte repornirea altor două secţii din Oltchim, astfel încât capacitatea de producţie să crească la 40% până la sfârşitul lunii august 2014. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite