Ce a păţit femeia care a călătorit sute de kilometri contaminată cu SARS-CoV-2. Din autocar s-a urcat într-un microbuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Contaminată cu noul coronavirusul, a mers din Bucureşti în Vâlcea cu autocarul şi apoi cu un microbuz Foto imagine generică
Contaminată cu noul coronavirusul, a mers din Bucureşti în Vâlcea cu autocarul şi apoi cu un microbuz Foto imagine generică

O femeie contaminată cu noul coronavirus a străbătut sute de kilometri, din Bucureşti către locuinţa din judeţul Vâlcea, cu ajutorul unor mijloace de transport în comun.

Procurorii vâlceni au deschis un nou dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De această dată, vizată este una dintre cele 11 persoane confirmate cu COVID 19 din judeţul Vâlcea.

Este vorba despre femeia care a străbătut sute de kilometri, cu ajutorul mijloacelor de transport în comun, pentru a ajunge acasă, în Vâlcea. Venea din Bucureşti, unde îngrijise un bătrân despre care a aflat că este infectat cu noul coronavirus. 

Numai că, în loc să se izoleze în casă, după aflarea veştii, a doua zi a mers la primăria din localitatea de domiciliu pentru a afla ce are de făcut, iar de acolo, în mod şocant, a fost trimisă la medicul de familie. 

Acum se fac cercetări pentru a se afla dacă aceasta ştia dinainte de a pleca din Bucureşti că bătrânul de care avea grijă era suspect de coronavirus, dar şi în ce măsură i-a pus în pericol pe toţi cei cu care a intrat în contact, atât pe drumul spre casă, în zilele de dinainte de a afla oficial că bucureşteanul este bolnav şi apoi după aflarea veştii.

Autorităţile nu pomenesc nimic despre angajaţii Primăriei care au îndrumat-o să ceară mai multe lămuriri medicului de familie, în loc să dispună izolarea pe loc a vâlcencei, împreună cu Poliţia şi Direcţia de Sănătate Publică, 

„Există posibilitatea răspândirii bolii cauzate de virusul SARS - CoV2”  

Vineri, 10 aprilie, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea au comunicat faptul că s-a deschis urmărirea penală împotriva acestei persoane care, în acest moment, este internată la spital.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost înregistrat la data de 10 aprilie 2020 un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei oraşului Băbeni.

În fapt, în cursul lunii martie 2020, o persoană venită din municipiul Bucureşti, unde a îngrijit un bătrân despre care a aflat ulterior revenirii la domiciliul din Băbeni că a fost contaminat cu virusul SARS-CoV2, s-a deplasat la Primăria oraşului Băbeni, unde funcţionarii au îndrumat-o să meargă la medicul de familie, existând astfel posibilitatea răspândirii bolii cauzate de virusul SARS-CoV 2.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Băbeni sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, au transmis reprezentanţii Parchetului Râmnicu Vâlcea.

Obligaţia de a lăsa datele de contact când călătoreşti cu mijloacele de transport în comun

Reamintim că din Bucureşti până în Râmnicu Vâlcea, femeia a venit cu autocarul, iar de aici a mers acasă cu un microbuz al unei alte firme de transport în comun. Au trecut câteva zile până a primit confirmarea că bătrânul din Bucureşti era infectat cu noul coronavirus, perioadă în care a ieşit la cumpărături prin oraş şi să-şi rezolve mai multe treburi. După ce a mers la medicul de familie s-a luat decizia izolării sale la domiciliu, până în data de 7 aprilie când a fost transportată cu ambulanţa SMURD la spital.

În urma acestui caz, fiindcă nu mai aveau cum să afle cine a călătorit în autocar şi microbuz cu femeia contaminată, în ziua când s-a întors acasă, printr-o hotărâre a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Vâlcea toţi pasagerii care folosesc mijloacele de transport în comun sunt obligaţi să ofere datele de contact - nume şi adresă, şoferului, în eventualitatea unei viitoare anchete epidemiologice.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite