Cazul mortului viu de la Spitalul Judeţean Vâlcea. „Îmi pare rău că nu am chemat presa să ne filmeze cu sicriul în maşină“

Cazul mortului viu de la Spitalul Judeţean Vâlcea. „Îmi pare rău că nu am chemat presa să ne filmeze cu sicriul în maşină“

Foto: portalsm.ro

Nici nu s-au stins ecourile acuzaţiilor de malpraxis la adresa cadrelor medicale din Spitalul Judeţean Vâlcea, că un nou caz aduce această unitate în atenţia opiniei publice. O familie din sudul judeţului a fost anunţată că o bătrână internată a decedat, iar când s-a ajuns la spital cu coşciugul s-a descoperit că „moarta era vie”.

Cazul ciudat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a fost adus în atenţia opiniei publice de publicaţia săptămânală „Indiscret”.
 
Reporterii au aflat că la finele săptămânii trecute o familie din Măciuca - Vâlcea a aflat că unul din membrii săi, Maria Breazu, de 70 de ani, a decedat la spital, în urma unei infecţii pulmonare. Oamenii au fost chemaţi să ridice cadavrul de la Morga spitalului. 
 
Doar că a doua zi, când s-au prezentat cu sicriul şi hainele de înmormântare, nu au găsit-o la destinaţie - la morgă - pe „răposată” şi au fost îndrumaţi să meargă la spital după documente. Nu mică i-a fost mirarea medicului care o avea sub observaţie să afle că pacienta pe care tocmai o consultase murise de fapt cu o zi înainte. 
 
Când toată lumea şi-a revenit din uimire, familia a fost condusă într-un salon unde uimirea a fost pe măsură: Maria Breazu era hrănită cu linguriţa de o asistentă. 
 
Puşi în faţa faptului împlinit, angajaţii s-au văzut nevoiţi să găsească o scuză: ei au motivat că s-a făcut o confuzie de nume şi că, probabil „s-au încurcat fişele”. Spusele personalului medical, care a susţinut că altcineva din zona Drăgăşani a murit, sunt contrazise de directorul unităţii, dr. Dan Ponoran, care a declarat pentru aceeaşi publicaţie că probabil s-a înţeles greşit: „Probabil li s-a spus că a fost intubată, nu că a murit. Am verificat, nu a decedat nimeni din Drăgăşani cu nume identic, cred că a fost o neînţelegere a situaţiei”, susţine managerul. 
 
Familia pacientei exclude această ipoteză. Oamenii au povestit că bătrâna a fost internată la Spitalul Drăgăşani şi de aici transferată la Secţia Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Vâlcea. Fiicele şi-au vizitat duminică pe zi mama la spital, iar telefonul buclucaş a fost dat seara, când li s-a comunicat decesul survenit în jurul orei 20.15 şi li s-a cerut să se prezinte a doua zi la morgă. 
 
„Îmi pare rău că nu ne-am gândit să chemăm presa, să ne filmeze şi să ne fotografieze cu sicriul în maşină”, a declarat una din fiicele Mariei Breazu reporterilor „Indiscret”.
 
Situaţia survine la scurt timp după o serie de acuzaţii de malpraxis la adresa medicilor acestui spitalului vâlcean. Un bebeluş de numai 1 an şi o lună a fost internat în această unitate cu diagnosticul laringită acută, pentru ca, la numai o zi să fie transferat la Bucureşti, după ce s-a aflat rezultatul analizelor. Pe drum, micuţul Ayan Mutu a făcut un stop cardio-respirator, fiind resuscitat la Spitalul Judeţean din Piteşti, iar la Bucureşti a fost internat în „moarte cerebrală de gradul 3”. Un alt copil, de 1 an şi opt luni, Medeea Ilinescu a fost diagnosticată şi ea cu roşu în gât, pentru ca, după câteva zile de tratament în ambulatoriu, să fie transferată la Bucureşti cu pneumonie masivă severă. 
 

Contactat de reporterii Adevărul, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, dr. Dan Ponoran ne-a spus că nu a existat nici o confuzie de nume şi că urmează să transmită un comunicat de presă. În documentul transmis ulterior se specifică faptul că: „S-a demarat o anchetă internă pentru stabilirea cu exactitate a faptelor reclamate” şi se precizează că pacienta a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea în data de 11 ianuarie, cu insuficienţă respiratorie acută, acidoză respiratorie şi bronhopneumonie, motiv pentru care se află acum „în stare critică” în secţia ATI a Spitalului Judeţean. 

„Familia a fost anunţată că starea pacientei s-a agravat. Nu este internată altă persoană cu acelaşi nume în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea”, se mai precizează în acelaşi document trimis către presă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: