Caz şocant în Câineni: nonagenară  siluită şi tâlhărită de un bărbat mai tânăr cu 75 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violatorul a fost arestat pentru 30 de zile. Foto arhiva Adevarul
Violatorul a fost arestat pentru 30 de zile. Foto arhiva Adevarul

Medicii legişti au stabilit că cel care a bătut-o şi violat-o pe femeia în vârstă de 95 de ani este un tânăr care abia a împlinit 20 de ani.  Înainte să părăseasca locuinţa victimei, agresorul  a lăsat-o pe bătrână şi fără 100 de lei, ultimii bani pe care aceasta îi avea în casă.

Bătrâna bolnavă a mers să depună reclamaţie la poliţie vineri dimineaţa, aceasta fiind prezentată în aceeaşi zi la Serviciul de Medicină Legală, pentru o examinare medicală. Potrivit Alinei Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea, femeia prezenta, la momentul examinării,  leziuni traumatice localizate la nivelul membrelor superioare şi inferioare, care au putut fii produse prin comprimare cu mâna şi lovire cu şi de un plan dur.

Poliţiştii au reuşit să dea de urma tâlharului care a lovit-o şi violat-o pe bătrână chiar în ziua în care aceasta a mers să depună plângere. Infractorul este un tânăr  de etnie romă în vârstă de 20 de ani, din Câineni. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de viol, furt calificat şi violare de domiciliu.

Magistraţii Judecătoriei Brezoi au încuviinţat cererea procurorului de caz, de arestare preventivă pentru 30 de zile a violatorului, tânărul din Câineni  fiind închis în acest moment în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite