Bărbat reţinut la doi ani după ce şi-a omorât mama în bătaie, în urma denunţului unui copil: „S-a urcat peste corpul ei şi-a lovit-o întruna cu pumnii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagini de la înmormântarea femeii ucise în bătaie de propriul fiu
Imagini de la înmormântarea femeii ucise în bătaie de propriul fiu

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus reţinerea unui bărbat acuzat că şi-a omorât mama în bătaie. Fapta a fost comisă în primăvara anului 2017. Nu s-a ştiut nimic despre crimă, până luna trecută, când un denunţ al unuia dintre copiii criminalului a scos la lumină fapta macabră.

Iulian Deaconu, un bărbat din localitatea vâlceană Goruneşti - Bălceşti a fost reţinut miercuri, 25 septembrie, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor comis asupra unui membru de familie. 

Joi, 26 septembrie, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, şi a rămas ca instanţa din cadrul Tribunalului Vâlcea să decidă dacă îl va judeca în stare de arest sau de libertate.

Povestea a început în luna martie a anului 2017, când Iulian Deaconu şi-a bătut mama cumplit cu pumnii. A pus-o la pământ şi a continuat cu violenţele până aceasta nu a mai răsuflat. 

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, întocmit de procurori, se vorbeşte despre „acte de violenţă de intensitate ridicată”, pomenindu-se şi despre: „multiple lovituri la nivelul toracelui, urcându-se efectiv peste corpul acesteia şi continuând să aplice lovituri cu pumnii”.

În urma anchetei s-a stabilit că în urma acestor acte de agresiune „a survenit decesul victimei la aceeaşi dată”. 

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, bărbatul a pretins că mama sa a murit din cauza problemelor pe care le avea cu inima şi s-a ocupat de înmormântarea ei. 

Nu s-a ştiut nimic şi poate aşa ar fi rămas întreaga poveste dacă, în luna august, unul dintre copiii săi nu ar fi formulat un denunţ împotriva lui. Pe baza acestuia s-a dispus exhumarea cadavrului şi s-a scos la lumină întreaga faptă macabră.

„După uciderea victimei, inculpatul a ascuns fapta de omor, ocupându-se de înmormântarea mamei sale în cimitirul din oraşul. Bălceşti, sat Goruneşti, pretinzând că decesul ar fi survenit în urma unor afecţiuni cardiace”, se mai precizează în referatul procurorilor. 

Tot aici se aminteşte şi despre denunţul „formulat, în luna august 2019, de unul dintre copiii minori ai autorului, denunţ în baza căruia procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale - autopsie cu exhumarea cadavrului, prilej cu care au fost constate leziunile care au determinat decesul  şi au fost stabilite împrejurările comiterii faptei”.   

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale. Ancheta continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Joi, 26 septembrie, Iulian Deaconu, bărbatul din Goruneşti - Bălceşti, va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite