UPDATE FOTO Au vrut să evite aglomeraţia de pe Valea Oltului. Carambol cu cinci maşini şi patru victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carambol cu cinci maşini pe un drum paralel cu DN 7 în Vâlcea lângă Călimăneşti soldat cu patru victime Foto Adevărul
Carambol cu cinci maşini pe un drum paralel cu DN 7 în Vâlcea lângă Călimăneşti soldat cu patru victime Foto Adevărul

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineaţă, 16 martie, pe un drum judeţean paralel cu Valea Oltului. În urma coliziunii a cinci maşini au rezultat patru victime.

GALERIE FOTO

Update, ora 13.20 Potrivit ultimelor informaţii furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, vinovat de producerea carambolului soldat cu patru victime este un şofer de 34 de ani, din Călimăneşti, care a pătruns pe contrasens. 

Cinci maşini au fost avariate în urma acestui eveniment. Cu excepţia conducătorului auto vinovat, victimele provin dintr-un taximetru implicat în eveniment.

„În timp ce se deplasa cu autoturismul în direcţia Râmnicu Vâlcea - Călimăneşti, acesta a pătruns pe contrasens şi a lovit alte patru autoturisme: trei care circulau din sens opus şi una staţionată. În urma impactului au fost rănite toate cele trei persoane care se aflau într-un taximetru. Acestea au fost transportate la spital”

De asemenea a suferit răni uşoare şi şoferul care se face vinovat de accident. La această oră, traficul în zonă a fost deblocat total.

Update, ora 13.00 Poliţia Vâlcea a raportat cinci autoturisme implicate în accident şi a precizat că unul dintre vehicule este un taximetru în care erau clienţi: „Din primele date sunt cinci autoturisme implicate. Două victime sunt doar într-un taximetru: şoferul şi un pasager”.

ISU Vâlcea a precizat că una dintre victime, asistată de echipajul SMURD, a refuzat să fie transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare. Alte trei victime, în schimb, au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Accidentul a avut loc în apropierea staţiunii balneoclimaterice Călimăneşti din judeţul Vâlcea.

„Membrii echipajelor SMURD şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, împreună cu încă trei ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) intervin la un accident rutier cu o persoană încarcerată şi încă patru victime, la ieşire din Dăeşti, spre Călimăneşti, pe DJ 703 L. În accident sunt implicate patru autoturisme, iar traficul este blocat pe ambele sensuri”, au transmis iniţial reprezentanţii ISU Vâlcea.

La scurtă vreme au venit cu precizarea că este vorba despre patru victime conştiente - doi bărbaţi şi două femei. „Se lucrează pentru acordarea primului ajutor calificat victimelor rezultate”, s-a mai transmis.

Drumul judeţean 703 L este folosit de către cei care cunosc zona şi vor să evite aglomeraţia de pe Valea Oltului dintre Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti.

Vom reveni cu amănunte.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite