Apă cu rugină la robinetele locatarilor din centru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe blocuri de pe General Magheru primesc apă potabilă de o calitate îndoielnică. Locatarii sunt revoltaţi pentru că distribuitorul de apă nu îi anunţă atunci când se lucrează la ţevi şi apa vine ruginită.

Lucrările la sistemul de alimentare cu apă în Râmnicu Vâlcea dă dureri de cap locatarilor din zona centrală. Timp de mai multe zile, în special dimineaţa, oamenii se trezesc cu apă rugită la chiuvetă. Costel Paraschiv, din blocul V3, de pe strada General Magheru susţine că, în ultimele două zile a avut mari probleme cu apa rece. „Marţi dimineaţa a venit apa verde la robinet. Abia după două ore s-a limpezit şi am putut să o folosesc. Miercuri s-a schimbat culoarea, a venit ruginie toată dimineaţa. Când am sunat la Apavil să le sesizez situaţia au trimis doi lucrători care să ia probe şi asta a fost tot. Mi-au spus că îmi vor da rezultatele în câteva zile. Pe mine mai puţin mă interesează rezultatele şi mai mult m-ar preocupa să ştiu când anume se lucrează şi între ce ore apa nu poate fi folosită", spune omul. Locatarul din V3 susţine că nu este prima dată când apa vine ruginie la robinete şi că blocul său nu este singurul în această situaţie. Maria Stănilă, din blocul V6 susţine că aceeaşi problemă există şi în blocul în care locuieşte. „Avem mari probleme, mai ales când trebuie să spălăm la maşina de spălat. Dimineaţa este imposibil să pornim maşina de spălat pentru că ne murdărim toate hainele cu rugină", se plânge femeia. Aceleaşi probleme se pare că există la toate blocurile din zona străzii General Magheru, după spusele locatarilor.


Lucrările de modernizare a reţelelor, cauza problemei


Furnizorul de apă spune însă că problemele sunt cauzate de faptul că se lucrează la reţeaua de pe strada General Magheru. Rocxana Iovan, directorul tehnic al Apavil SA spune că apa ruginită de la robinet este o cauză directă a lucrărilor, dar că se încearcă remedierea acestei situaţii. „Noi ştim despre problemă, am fost sesizaţi şi o echipă de lucrători a fost trimisă pentru a lua probe. Probleme de acest gen se întâmplă frecvent atunci când repornim alimentarea cu apă după intervenţiile noastre. Încercăm chiar astăzi să finalizăm lucrările şi să asigurăm în continuare un serviciu de calitate", explică directorul tehnic de la Apavil. Reţeua de apă şi canal din Râmnicu Vâlcea se află într-un amplu proces de modernizare, finanţat cu bani proveniţi din fonduri europene, derulat de către Apavil SA.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite