Ambulanţierii vâlceni ar putea rămâne fără salarii înainte de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
criza de personal la ambulanta valcea

Din cauza subfinanţării, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea nu are bani pentru plata salariilor în luna decembrie. Situaţia se poate rezolva doar dacă Ministerul Sănătăţii alocă fonduri suplimentare acestei instituţii.

Iniţial, SJA Vâlcea a avut în acest an un buget care i-a permis achitarea drepturilor salariale fără probleme până în luna septembrie. În urma unei rectificări bugetare, instituţia a mai primit fonduri pentru a-i plăti pe angajaţi inclusiv pe luna octombrie. 

Dacă Ministerul Sănătăţii nu va aloca fonduri suplimentare, ambulanţierii vâlceni ar putea rămâne fără bani înainte de Sărbători. 

„ La ultima rectificare bugetară ni s-au mai alocat fonduri astfel încât am ajuns cu finanţarea până la noiembrie. Oamenii nu ştiu deocamdată de această problemă pentru că nu am vrut să creăm panică. De la Minister ni s-au cerut mai multe situaţii financiare şi sperăm că, până la urmă, vom primi fondurile necesare ”, spune Petre Duinea, managerul SJA.

În acest an, pentru a reduce din cheltuieli, conducerea Ambulanţei a făcut o serie de economii, inclusiv prin repararea autospecialelor în propriul atelier auto. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite