Alternativă: Îşi petrec vacanţa de vară la bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul le oferă copiilor posibilitatea petrecerii vacanţei de vară în mod educativ. 50 de copii participă zilnic la activităţi de recreere oferite în cadrul „Atelierului de vacanţă" sau la „Atelierul de Tradiţii şi Creativitate".

În această perioadă la Biblioteca Judeţeană este o agitaţie, pentru că pe toată perioada vacanţei de vară sunt organizate o mulţime de activităţi cu caracter educaţional, atât pentru copii, cât şi pentru persoanele adulte. „La Secţia pentru Copii se află în plină desfăşurare programul „Atelierul de vacanţă". De altfel, la activităţile care au loc în cadrul acestui program, zilnic începând de luni şi până până joi, participă aproximativ 50 de copii", precizează Corina Bedreagă, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene Antim Ivireanul. Activităţile cele mai îndrăgite de cei mici sunt: atelierul „Tradiţii şi creativitate", Atelierul de desen, Atelierul de dans, Atelierul „Citim, desenăm, ne jucăm". „Aceste activităţi sunt coordonate de bibliotecarele Secţiei pentru Copii, Monica Cosac, Elena Gogoaşe, Irina Grigore, Maria Barbu, dar şi de pictoriţa Violeta Scrociob, profesorul Gabi Dumitrescu, educatoarea Elena Rotomeza şi bibliotecara Lucia Ciubuca. Aceştia sunt ajutaţi de voluntari ai Bibliotecii Judeţene Vâlcea", completează Corina Bedreagă.


Pantomimă şi piese de teatru, realizate de copii


Tot în cadrul programului „Atelierul de vacanţă", la Secţia pentru Copii, are loc proiectul „Dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a creativităţii", care are ca grup ţintă copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. „Scopul acestui proiect este dezvoltarea capacităţii copiilor de a-şi exprima gândurile, sentimentele, dorinţele. De asemenea, se încearcă o creştere a respectului de sine şi a încrederii copilului în sine. Copiii sunt învăţaţi să dezvolte capacitatea de autocunoaştere şi autoacceptare", completează Corina Bedreagă. Copiii care paricipă la Atelier sunt învăţaţi să dezvolte capacitatea de rezolvare a problemelor şi a conflictelor, să devină sociabili şi să poată lucra alături de alţi copii, în echipe. Ei învaţă cum să transforme emoţiile negative şi să dezvolte valori morale şi spirituale. Micuţii învaţă să acorde o importanţă tot mai mare creativităţii şi originalităţii. „Bibliotecarele le vor citi copiilor participantţi la proiect poveşti pe o anumita temă stabilită: „Animalele şi cum le înţelegem", „Scriitori români", „Prietenia", „Natura şi omul"", explică Corina Bedreagă, purtătorul de cuvânt al Bibliotecii Judeţene. Micuţii trebuie să realizeze ulterior câte un desen în care să redea tema povestioarei pe care au ascultat-o. Pe toată perioada derulării atelierelor, bibliotecarii îi vor implica pe copii în discuţii pe marginea desenelor pe care le vor realiza. „De asemenea, copiii vor viziona diferite materiale multimedia pe tema respectivă la Secţia Multimedia, după care vor reda prin pantomimă ceea ce au văzut şi ascultat. Totodată, bibliotecarele vor mai pregăti împreună cu copiii piese de teatru", spune Corina Bedreagă. La finalul activităţilor, copiii vor putea să cunoască şi să recunoască sentimentele şi emoţiile, să denumească sentimentele, să-şi exprime gândurile prin artă, să-şi transforme emoţiile, să asculte pe ceilalţi copii când vorbesc despre ceea de gandesc şi simt. „Este o experienţă nouă pentru mine şi sper să îmi fie de folos în viaţă. Este totodată un mod plăcut de a-mi petrece vacanţa de vară", afirmă Gabriel (8 ani), unul dintre copiii care participă la atelierele de vacanţă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite