UPDATE Alegeri parlamentare 2020. Prezenţa la vot în judeţul Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Adevărul
Foto Arhiva Adevărul

Aproximativ 325.000 de persoane cu drept de vot sunt aşteptate duminică, 6 decembrie, la urne, în 434 de secţii de votare din judeţul Vâlcea, pentru a-i alege pe cei care îi vor reprezenta în Parlament.

Update, ora 21.10 La închiderea urnelor, participarea la urnele de vot în Vâlcea era de aproximativ 34%, cu două procente peste media pe ţară, dar cu şapte procente mai puţin decât la alegerile parlamentare din 2016, când prezenţa la vot era de 40,99%.

În absolut toate cele 434 de secţii de vot din judeţ au existat persoane care au votat pe listele suplimentare, între patru - cel mai probabil membri din secţia de vot şi 130 cât s-au înregistrat la Liceul Teoretic din Oveselu, din Măciuca.

În 49 de secţii, participarea la vot a fost de peste 50 %, iar în alte 23, prezenţa a fost sub 25%.  

Update, ora 19:00 Prezenţa la vot, în judeţul Vâlcea, la această oră se apropie de 32%, diferenţa, cu peste două procente mai mult decât media pe ţară.

În continuare, mediul rural îşi păstrează avantajul, cu aproape 20.000 de participanţi mai mulţi decât cei din mediul urban.  

O singură secţie din judeţ are participare de peste sută la sută. Este vorba despre Şcoala Perteşti din comuna Roşiile unde prezenţa este de peste 113%, numărul alegătorilor de pe listele suplimentare fiind aproape dublu decât al celor de pe listele permanente care s-au prezentat la urne. 

Într-o secţie din Măciuca, la Oveselu, pe listele suplimentare au votat 124 de persoane. Aceeaşi prezenţă suspect de mare pe listele suplimentare s-a înregistrat şi la Şcoala Gimnazială din Suteşti - 109 alegători. 

În patru secţii din judeţ: din Brezoi, Drăgăşani, Ioneşti şi Călimăneşti, participarea la urne este sub 20%.

O echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea efectuează la această oră cercetări într-o cauză penală pentru nerespectarea regimului urnei de vot. Jandarmii au fost sesizaţi că urna mobilă a fost transportată fără însoţire.

Când aceştia au ajuns la secţia de votare cu pricina, au constatat că votul fusese deja exprimat, iar comisia de votare revenise în secţia de votare, deplasarea făcându-se fără pază.

Update, ora 16:10 La această oră, prezenţa la urnele de vot în Vâlcea este un pic peste media pe ţară: 24,64% faţă de 22%, în continuare extrem de slabă. 

Există însă nouă secţii de vot în judeţ în care prezenţa a depăşit peste 50%, dar şi unde se constată un număr suspect de alegători pe listele suplimentare. 

Spre exemplu, într-o secţie din Perteşti - Roşiile, puţin după ora 16:00 se înregistra o participare la urne de 100,00%, cea mai mare din judeţ. Numai că din cei 43 de alegători înscrişi pe listele permanente, puţin peste jumătate - 25 ajunseseră la urne. Restul, 18, apăreau pe listele suplimentare. 

Situaţia se repeta şi în secţie din Aninoasa - Glăvile în care prezenţa era de peste 75%, dar doar jumătate dintre alegătorii de pe listele permanente - cei cu domiciliul sau reşedinţa declarată acolo, au ajuns să voteze. 

La fel am constatat la Racu - Mitrofani, Olteanca - Glăvile, Gâltofani - Nicolae Bălcescu, Becşani - Fârtăţeşti (Dejoi), Găgeni - Lădeşti, Zmeurătu - Stoeneşti şi Linia Dealului - Stăneşti unde se trecuse de pragul de 50%, graţie alegătorilor de pe listele suplimentare. 

Ziua alegerilor parlamentare 2020 nu pare lipsită nici de incidente. În Râmnicu Vâlcea, un bărbat a refuzat să poarte masca de protecţie în secţia de votare, motiv pentru care a fost amendat cu 3.500 de lei, iar în comuna Voiceşti s-a primit o sesizare potrivit căreia vizavi de o secţie de votare a existat un afiş prin care se poate interpreta continuarea campaniei electorale după încheierea acesteia. „O echipă operativă de poliţie efectuează cercetări. Poliţiştii au constat că afişul a fost îndepărtat, dar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Alegeri parlamentare 2020. Până la ora 12:00, prezenţa la urnele de vot din judeţul Vâlcea abia depăşise 12%, alegătorii din mediul rural dovedindu-se şi de această dată mai harnici decât cei din mediul urban, aproximativ 23.000 faţă de cei peste 18.000 din cele 11 oraşe ale judeţului.

Cea mai slabă participare la vot se înregistra în două secţii din Horezu - Romanii de Sus şi Brezoi - Valea lui Stan, unde prezenţa era sub cinci procente. 

În schimb, în alte patru secţii din judeţ participarea alegătorilor la urnele de vot depăşise 30 de procente: în Gâltofani - Nicolae Bălcescu, în Aninoasa - Glăvile, Linia Dealului - Stăneşti şi Valea Grădiştei din Grădiştea. 

Cei mai harnici alegători cu drept de vot s-au dovedit ai fi cei de peste 45 de ani. 

Reguli la secţiile de vot

Reamintim faptul că atribuţiile preşedintelui secţiei de vot se întind şi în afara localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 50 m, perimetru în care nu are voie să staţioneze nimeni mai mult decât timpul necesar pentru votare şi nici nu sunt permise comercializarea şi/sau consumul de băuturi alcoolice. 

Cei care refuză să se conformeze dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei.

Şi sfătuirea alegătorilor de a vota sau nu vota cu cineva anume, ori continuarea campaniei în această zi, a alegerilor parlamentare 2020, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 4.500 şi 10.000 de lei.

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului şi la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor. 

Nu puteţi vota decât în secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde aveţi domiciliul ori reşedinţa, sau în alte secţii, dacă nu vă aflaţi în localitatea de domiciliu. 

Alegătorii care deţin o dovadă de reşedinţă valabilă îşi pot exercita dreptul de vot în circumscripţia electorală unde şi-au stabilit reşedinţa. 

Şi în cadrul acestui proces electoral se utilizează Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Vă puteţi exercita dreptul de vot numai dacă aveţi la dumneavoastră unul dintre următoarele acte valabile: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu sau paşaportul de serviciu electronic. 

Nu este permisă prezenţa mai multor persoane în cabina de vot, decât în cazul persoanelor care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu pot să voteze singure. Acestea au dreptul să cheme în cabina de votare o altă persoană pentru a le ajuta, cu excepţia celor din secţia de votare.

Este interzisă utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini.

Alegătorii şi toate celelalte persoane implicate în procesul electoral trebuie să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât să fie evitată răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Este obligatorie purtarea corectă a măştii de protecţie şi dezinfectarea mâinilor la intrarea şi la ieşire în/din sediul secţiei de votare. 

Se recomandă evitarea contactului fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare şi atingerea aceloraşi obiecte sau materiale. 

Persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19, cum sunt cei care au peste 65 de ani, diabet zaharat sau alte boli cronice ori au imunitate deficitară, pot solicita acces prioritar în localul de vot. 

Împiedicarea unei persoane să voteze se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Votul multiplu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi. 

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează utilizarea unui act de identitate nul ori fals, sau a unui buletin de vot fals, dar şi mita electorală.

Se pedepseşte inclusiv tentativa la infracţiunile electorale.

Vă mai recomandăm şi:

Scandal cu furci şi focuri de armă, în urma unui accident de circulaţie. Doi copii au asistat îngroziţi la scene

Alegeri parlamentare 2020. Acuzaţii de mită electorală într-o localitate din judeţul Sibiu VIDEO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite