Accident pe munte lângă staţiunea Băile Olăneşti: „Folosirea ATV-urilor în zone de acest gen reprezintă un risc imens“

Accident pe munte lângă staţiunea Băile Olăneşti: „Folosirea ATV-urilor în zone de acest gen reprezintă un risc imens“

Accident montan în zona staţiunii Băile Olăneşti din Vâlcea Foto Salvamont

Primul accident montan produs în afara pârtiilor, în judeţul Vâlcea, în acest an, a avut loc luni, 3 ianuarie 2022, în zona Peşterii Arnăuţilor, lângă staţiunea Băile Olăneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un grup de localnici s-a aventurat cu ATV-urile pe traseele din Parcul Naţional Buila - Vânturariţa, când unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a suferit mai multe leziuni, în urma unui accident. 
 
Victima a declarat că a căzut, din cauza gheţii, cu ATV-ul şi şi-a prins membrul inferior între vehiculul de teren şi o stâncă. Autorităţile au menţionat şi posibilitatea ca acesta să fi mers pe lângă autovehiculul de teren şi să fi alunecat.
 
Cert este că a suferit mai multe fracturi la picior şi, pentru o perioadă de timp, şi-a pierdut şi cunoştinţa.
 
Prietenii care-l însoţeau pe munte au fost cei care au solicitat ajutor la 112 şi care au improvizat o targă cu care l-au transportat până la un autoturism de teren.
 
Salvamontiştii atrag însă atenţia asupra pericolului pe care-l reprezintă deplăsările în zona montană cu astfel de vehicule de teren, în mod special în zonele de gol alpin sau cu zăpadă.
 

„Drumul este extrem de înclinat, nici vara nu poţi să cobori cu ATV-ul” 

 
„Persoană accidentată în Băile Olăneşti, zona de munte - Peştera Arnăuţilor. Pompierii militari au intervenit cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de intervenţie şi un UTV. Operaţiunea de salvare s-a efectuat în cooperare cu un echipaj al Inspectoratului Judeţean pentru Jandarmi şi o echipă Salvamont, operaţiunile la faţa locului fiind coordonate de către şeful Salvamont Vâlcea. Persoana a fost recuperată de echipa Salvamont şi voluntari şi a fost predată echipajului SMURD pentru a fi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea”, au transmis, printre altele, reprezentanţii ISU Vâlcea referitor la acest accident.
 
Şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a menţionat pentru „Adevărul”: „S-a răsturnat cu ATV-ul. N-am înţeles dacă i-a scăpat din mână sau mergea pe lângă el. Într-adevăr, drumul în zonă este extrem de înclinat, nici vara nu poţi cobori pe ATV-ul pe acolo. Folosirea în principiu a ATV-ului în zone de acest gen este un risc imens pentru cei care recurg la deplasări în acest mod” 
 

Nu este permis ATV-ul în golul alpin sau pe zăpadă

 
Mircea Lera a confirmat că victima era însoţită şi de alţi aventurieri. „În cazul de faţă este vorba despre un grup din Olăneşti care plecase la plimbare. Dar, nu asta e o problemă. Problema este că sunt situaţii, la nivel naţional în general, mai puţin la noi, în care se şi închiriază ATV-uri pentru deplasări de acest gen. Nu ştiu însă dacă cei care le închiriază oferă însă informaţii despre trasee, riscuri, sau atrag atenţia că nu este voie în zona de gol alpin sau în zonele cu zăpadă...”, a mai semnalat salvamontistul. 
 
Lera recunoaşte că folosirea ATV-urilor, pe timp de iarnă, în zona montană, din păcate, este o practică extrem de întâlnită. „Am văzut ATV-uri şi la noi, spre exemplu la Vârful lui Roman, din staţiunea montană Horezu. Nu ştiu dacă erau personale sau închiriate, pentru că nu avem dreptul să controlăm. Dar au venit şi acolo foarte multe, unele circulând chiar agresiv, în ciuda celorlalţi turişti din zonă. Dar, încă o dată, insist pe faptul că nu sunt mijloace de deplasare pentru zona montană”, a mai precizat şeful Salvamont Vâlcea.
 

Buggy-urile sunt mai stabile în zona montană

 
Excursioniştii cu ATV-urile au plecat din staţiunea Băile Olăneşti pe Valea Bacea şi au ajuns în Cheile Folii, pe un traseu de aproximativ 14 – 15 km. Accidentul s-a produs în spatele Cheilor Folii, după Peştera Arnăuţilor, pe un drum de exploatare forestieră din Şaua Hădărăului, în apropierea unei mănăstiri mai nou – construită. De altfel, în toată zona au apărut în ultimii ani mai multe lăcaşuri de cult, despre care autorităţile se feresc să vorbească deschis, pentru că nu se cunoaşte clar situaţia legală a acestora. 
 
„Când salvamontiştii au ajuns în zonă, mai erau patru prieteni cu victima, dar nu pot să vă spun câţi au fost în total, că am înţeles că unii au plecat, alţii au rămas. Din câte ştiu, bărbatul accidentat a suferit o fractură de tibie şi de peroneu, dar şi mai multe traumatisme mai uşoare. Da, a avut şi pierdere de conştienţă, extrem de periculoasă...”, a mai precizat salvamontistul.
 
Acesta a mai menţionat că este bine că se face mişcare şi sport, în zona montană, dar a adăugat că din  punctul său de vedere nu este nici momentul şi nici locul ca ATV-urile să fie folosite, mai ales acum.„Astfel de vehicule au fost concepute mai mult pentru zona de plajă, de deşert... nu pentru zonele montane, cu stâncă, de la noi. Mai degrabă pot fi folosite Buggy-urile, care sunt mult mai stabile, sau UTV-urile care se închiriază pentru excursii pe Vârful Cozia”, a mai precizat şeful Salvamont Vâlcea, Mircea Lera. 
 

Vă mai recomandăm şi:

 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările