Zi cu accidente grave în Prahova. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în evenimente rutiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în accidente rutiere. FOTO Adevărul
O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în accidente rutiere. FOTO Adevărul

O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite în două accidente care s-au produs miercuri dimineaţă în Prahova, în evenimente rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice

Poleiul care s-a aşternut miercuri dimineaţă în Prahova a provocat deja primele victime pe şosele. În jurul orei 6.30, şoferul unui microbuz care nu efectua curse regulate de persoane a derapat pe DJ 102 C, în apropierea oraşului Urlaţi şi a ieşit cu maşina de pe carosabil, izbindu-se puternic de un copac.

Din nefericire, în impact a murit un pasager, iar alte trei persoane au fost grav rănite.

Trei ore mai târziu, pe DN 1, în zona Movila Vulpii, s-a produs un alt accident de circulaţie. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar o persoană a fost rănită uşor. Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate pentru câteva zeci de minute.

Poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să ţină cont de condiţiile meteorologice şi să circule cu prudenţă, adaptând viteza condiţiilor de trafic. De asemenea, conducătorii auto nu ar trebui să plece la drum fără a-şi echipa corespunzător autoturismele. 

Mai puteţi citi

Un bătrân s-a sinucis aruncându-se în faţa trenului, la Tinosu, în Prahova

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite