Viorica Vişan, femeia care a făcut 10 ani de închisoare pentru o crimă pe care n-a comis-o: „Vreau să-l întreb pe procurorul care m-a nenorocit dacă doarme bine“

În vârstă de 68 de ani acum, prahoveanca Viorica Vişan este, probabil, una dintre femeile din România care poate spune fără să exagereze că a avut o viaţă de coşmar, demnă de un scenariu de film de groază. În 1994, atunci când era în floarea vârstei, la 44 de ani, a fost chemată la Poliţie să dea o simplă declaraţie. S-a mai întors după zece ani.

Anchetatorii care investigau atunci o crimă, petrecută în Comarnic, au considerat că Viorica este principalul suspect şi au dispus arestarea ei. Ulterior, femeia a fost şi condamnată definitiv la 17 ani de închisoare, din care a executat cea mai mare parte. 

Cu doar câteva luni înainte să fie eliberată din penitenciar, principalul vinovat de crimă îşi recunoaşte fapta, iar Viorica este lăsată în libertate. Prea târziu pentru femeia care a suportat atât amar de vreme umilinţe şi greutăţi deşi nu era vinovată cu nimic. După ce a fost eliberată, prahoveanca mai primeşte o lovitură.

Statul român nu-i acordă nicio despăgubire pentru faptul că a ţinut-o încarcerată degeaba zece ani. Femeia mai are o singură dorinţă acum. Să aibă o bătrâneţe liniştită, dacă tinereţea i-a fost zdruncinată de oameni care nu au ştiut să-şi facă meseria. Liniştea nu şi-o va găsi, spune femeia până ce nu va reuşi să-l privească direct în ochi pe procurorul care a trimis-o nevinovată în spatele gratiilor.

Crima

Crima a avut loc în anul 1994, iar victima a fost soacra Vioricăi Vişan, o femeie de aproape 70 de ani la acea dată. Bătrâna locuia singură, la o distanţă de câteva case de fiul şi de nora ei. Nu era în relaţii bune cu aceştia, aşa că întâlnirile erau cât se paote de rare. La un moment dat, vecinii constată că bătrâna, o femeie foarte activă şi prezentă pe străzile din localitate, a dispărut brusc. A fost căutată acasă, dar nici urmă de ea.

Speriate, rudele au venit la Comarnic şi au alertat autorităţile, dar au început căutările şi pe cont propriu. Dacă nu au găsit niciun indiciu în casă, una dintre nepoate a mers în spatele casei unde a verificat terenul să vadă dacă nu cumva cineva săpase recent o groapă. Instinctul a fost bun. Cadavrul bătrânei a fost găsit îngropat în grădină. A urmat apoi ancheta firească în astfel de cazuri, iar printre suspecţi s-a aflat şi Viorica Vişan, nora victimei. Vecinii ştiau că cele două femei nu se înţelegeau, iar poliţiştii au ales să meargă pe această pistă.

M-au chemat pentru o declaraţie şi m-am întors după zece ani

“M-au chemat la poartă şi mi-a zis să merg la Poliţie să dau o declaraţie cu datele pe care le ştiam eu despre bătrână. Când am plecat, nu ştiam unde mă duc, la Câmpina, la Comarnic, la Ploieşti... I-am spus copilului, care atunci avea doar şapte ani, să stea cuminte că mama se întoarce repede acasă. Eram convinsă de asta. De unde... M-am întors după zece ani”, îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri, Viorica Vişan.

Femeia a fost arestată preventiv, încarcerată la Centrul de detenţie al IJP Prahova de la Câmpina unde a şi rămas până la finalul procesului. Viorica spune că totul a fost un coşmar şi că a rezistat în spatele gratiilor doar cu ajutorul medicamentelor. Mai mult, acum după ce totul a trecut, Viorica are curajul să spună că tot ceea ce a scris în declaraţia dată la Poliţie i-a fost dictat de procuror şi că ea nu a recunoscut niciodată crima. Mai mult, femeia susţine că nu s-a făcut reconstituirea faptei, deşi ea ar fi solicitat acest lucru. În plus, arma crimei, o maşină de tocat carne, a fost găsită mult mai târziu, ascunsă în closetul din curte, după ce Viorica a fost incriminată.

“Procurorul dicta şi eu scriam. Nu-mi doream decât să scap mai repede şi să mă întorc acasă. Nu am recunoscut nicio crimă”, spune Viorica.

Condamnarea

A recunoscut însă că nu se afla în relaţii bune cu soacra ei, că certuri şi altercaţi au mai fost, fapt ce i-a determinat pe anchetatori să considere că se află în faţa criminalului care nu a vrut altceva decât să se răzbune pe bătrâna care îi făcea zile negre. Viorica, femeie simplă, spune că nu şi-a dat seama că fiecare cuvânt rostit de ea va fi folosit în anchetă, iar faptul că a fost sinceră, recunoscând că nu o plăcea pe soacra ei, a dus la condamnarea ei definitivă. A primit o pedeapsă de 17 ani de închisoare şi a fost încarcerată la Penitenciarul de Femei de la Târgşor.  La puţin timp după această lovitură, Viorica primeşte o alta. Soţul ei alege să-şi refacă viaţa, divorţează şi se mută cu o altă femeie cu care trăieşte şi în prezent.

“Copiii mei au făcut foamea. Fetiţa mea cea mică a luat-o o rudă la Câmpina. A fost chin să stau în închisoare şi să ştiu că lor nu le este bine. Nu era zi în care să nu plâng. Nu mi s-au mai uscat ochii de atunci”, spune Viorica.

Scrisoarea

La un moment dat, Viorica primeşte o altă veste. Unul dintre băieţii săi, Florin Cristian Vişan este arestat şi el sub acuzaţia de furt. Din închisoare, Cristian face un auto- denunţ în care recunoaşte că el este cel care o omorâse pe bunica sa, Aurelia Vişan, dar scrisoarea trimisă de băiat autorităţilor nu este luată în considerare de prima dată. După ani de zile de la denunţ, o echipă de procurori de la Parchetul Prahova decide să se uite mai atent asupra cazului Vişan. Are loc o confruntare între mama şi fiu, un nou proces, care se judecă de data aceasta la Tribunalul Alba, iar Viorica este lăsată în libertate. 

În septembrie 2007, la 13 ani de la comiterea faptei, Florin Cristian Vişan, fiul Vioricăi este condamnat la 15 ani pentru omor. Mama sa, care executase nevinovată zece ani din pedeaspă, ieşise deja de trei ani din închisoare şi încerca să-şi refacă viaţa.

“Solutia pe scurt: Condamnă pe inculpatul VIŞAN FLORIN CRISTIAN, fiul lui Constantin şi Viorica, născut la data de 02.04.1975 în Buşteni, judeţul Prahova, cetăţean român, studii – 8 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, CNP – *********1899, domiciliat în Comarnic, (…) judeţul Prahova, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art.174 rap. la art.175 alin.1 lit.c C.pen., faptă din noaptea de 07/08.10.1994, la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a şi b C.pen., pe o perioadă de 5 ani, cu aplicarea disp. art.13 C.pen. Inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a şi b C.pen., în condiţiile art.71 C.pen. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Ia act că părţile vătămate Vişan Constantin, Vişan Teodor, Vişan Radu Florin, Vişan Ion Daniel şi Matei Renata Mariana nu s-au constituit părţi civile. În baza art.191 C.pr.pen., obligă inculpatul să plătească statului 2.000 lei cheltuieli judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. (…) Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.09.2007”. 

Spania

Ajunsă acasă dup zece ani de regim de detenţie, Viorica Vişan a făcut tot posibilul să-şi refacă viaţa. Avea 54 de ani, o poveste urâtă în spate, soţul divorţase de ea, dat trebuia să supravieţuiască. A decis să plece din ţară şi a ales Spania. Rămâne aici aproape doi ani, dar, ghinionul care a urmărit-o în tot acest timp nu s-a oprit la graniţă.

“Îmi era bine în Spania. Aveam unde să stau, unde să lucre, aveam un salariu, eram cuminte, mă înţelegeam bine cu cei pentru care lucram doar că s-a întâmplat să fiu atacată de hoţi în casă. A fost noaptea, hoţii au intrat pe geam şi m-am speriat foarte tare. Le-am spus şefilor mei să mă ajute să mă întorc în ţară pentru că nu vroiam să mor prin străinătate”, povesteşte Viorica.

Despăgubiri de o mie de euro

Acasă, femeia a luat-o de la capăt. Cu banii pe care îi câştigase în Spania şi-a angajat un avocat şi a dat statul în judecată pentru a obţine daune morale. Din păcate lucrurile nu au fost favorabile pentru Viorica nici de data aceasta. În primă instanţă, Tribunalul Prahova îi acordă femeii o pensie de 900 de lei pe lună, o sumă mică, în comparaţie cu chinurile prin care trecuse, dar era un venit. Doar că, în urma recursului, Curtea de Apel Ploieşti anulează şi acest minim efort pe care statul ar fi putu să-l facă pentru a o ajuta pe Viorica. Femeia rămâne cu suma de 1.000 de euro daune morale, bani pe care nici în ziua de astăzi nu i-a văzut.

“Ce să fac eu cu 1.000 de euro, cu 4.000 de lei? Nici nu-i mai vreau. Să-i oprească ei”, spune Viorica.

Din nou în instanţă

Aceasta încearcă acum, tot în instanţă, ca statul român să accepte faptul ză-I adauge la vechimea din muncă cei zece ani pe care ea i-a petrecut în spatele gratiilor.

“Eu am acum 400 de lei pensie. Ce pot să fac cu ei? Înainte de această nenorocire eu aveam un serviciu. Eram cameristă la hotelul Montana din Sinaia. Dacă nu ajungeam nevinovată la închisoare, acum aveam şi eu o pensie normal din care puteam să trăiesc. Eu am muncit în închisoare, la bucătărie, la dispensar şi în grădină. Nu am stat degeaba acolo. Vreau ca anii aceştia să-mi fie adăugaţi la vechime. Este dreptul meu”, a precizat Viorica Vişan.

Femeia spune că nu doreşte mila nimănui. Chiar şi acum, ajunsă la o vârstă destul de înaintată nu se fereşte de muncă. “Merg unde sunt chemată. Muncesc cu ziua. Nu mi-e ruşine de muncă”, spune Viorica.

Florin a ieşit din închisoare

Deşi fiul ei şi-a ispăşit pedeapsa şi a ieşit din închisoare, nu a reuşit încă să reia relaţiile cu mama sa.

“El are s-a cuminţit acum. Stă în altă parte, nu stă cu mine. Ne vedem, mă mai vizitează, dar nu stă mai mult de cinci minute. Cred că îi este ruşine încă” mărturiseşte Viorica.

Singura satisfacţie a acestei femei care a trecut prin atâtea este că fiica ei cea mică, fetiţa de şapte ani pe care a lăsat-o în curte spunându-i că se întoarce repede acasă, a răzbit singură în viaţă, chiar dacă în cea mai importantă perioadă a fost departe de mama ei. “A făcut o facultate şi este la casa ei”, povesteşte Viorica Vişan.

După atâţia ani în care s-a luptat cu autorităţile, pentru a-şi găsi dreptatea, prahoveanca este decisă să nu se lase până ce, într-o bună zi, va pleca la Ploieşti şi-l va căuta pe procurorul care i-a distrus viaţa. „Am să-i spun doar atât? Dormiţi bine? Copiii dumneavoastră sunt bine? Că ai mei nu sunt!”.