VIDEO Sute de credincioşi au participat la slujba de Înviere la cel mai vechi lăcaş de cult ortodox din Câmpina. Ambuteiaje pe străzi pe drumul spre cimitire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane au participat la slujba Învierii, la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Câmpina. Deşi spre finalul zilei a pluat torenţial, cerul s-a înseninat brusc aproape de miezul nopţii, permiţând credincişilor să ducă în siguranţă acasă sau la cimitire Lumina Sfântă.

Cel mai vechi lăcaş de cult ortodox din Câmpina, Biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută câmpinenilor drept biserica de la ”Trei Brazi”, a fost neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit să primească Lumina Sfântă.

În prima parte a slujbei de Înviere în faţa lăcaşului de cult abia dacă erau prezenţi câţiva tineri, însă curtea a devenit neîncăpătoare, aşa cum se întâmplă an de an, aproape de miezul nopţii, când cei doi preoţi parohi ies în faţa bisericii pentru a împărţi Lumina Sfântă celor prezenţi şi pentru a anunţa Învierea Domnului.

Imagine indisponibilă

Odată ce fiecare credincios a reuşit să aprindă candela, aglomeraţia s-a mutat pe străzile care duc către cimitirele din oraş. Scurtul moment de linişte din această noapte specială a fost anihilat de graba cu care mulţi dintre şoferi au găsit de cuviinţă să se îndrepte către mormintele celor dragi.

Imagine indisponibilă

Ca de fiecare dată în Noaptea de Înviere, în faţa cimitirelor, circulaţia pe străduţele înguste a fost aproape blocată, din cauza şoferilor care fie şi-au parcat maşinile la întâmplare, fie încercau să iasă din colonă  forţând depăşiri inutile.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite