VIDEO Scandal de pomină între preot şi primar din cauza unor fotografii de pe Facebook. „A sunat la Prefectură şi la Poliţie să trimită trupe aici că l-am bătut“

VIDEO Scandal de pomină între preot şi primar din cauza unor fotografii de pe Facebook. „A sunat la Prefectură şi la Poliţie să trimită trupe aici că l-am bătut“

Preotul Cristian Valentin Dumitru şi primarul Mihail Dumitrescu

Un scandal de proporţii a izbucnit într-o comună din România între liderii comunităţii locale. Protagoniştii sunt primarul şi preotul din localitate. Primul îl acuză pe părinte că este ”cerşetor şi pomanagiu”, iar cel de-al doilea susţine că primarului ”nu-i place de faţa lui”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cearta dintre cei doi a fost tranşată de poliţişti, trimişi în Primărie de prefectul judeţului, la solicitarea edilului.

Tensiunile dintre Cristian Valentin Dumitru, preot paroh în comuna prahoveană Proviţa de Jos, şi Mihail Dumitrescu, primarul localităţii, au pornit de la bani. Preotul a făcut o solicitare către administraţia locală cerând finanţare pentru reparaţii la Biserica ”Sf. Nicolae” unde slujeşte de doi ani, dar şi pentru gardul cimitirului comunal. 

Primarul spune că parohia a primit 25.000 de lei încă de anul trecut, însă preotul nu s-a îngrijit să-i cheltuiască, motiv pentru care banii au fost retraşi din cont conform legii în ultima zi din 2017. 

Deranjat că a rămas fără sprijin financiar, preotul Valentin Dumitru a mers, în data de 21 februarie, la sediul primăriei pentru a avea o discuţie cu edilul în speranţa că va reuşi să obţină din nou bani.

Omul Domnului a avut ghinionul să nimerească într-o zi în care edilul nu avea programate audienţe, aşa că pe holurile Primăriei din Proviţa de Jos a izbucnit un adevărat scandal care s-a lăsat cu înjurături, degete prinse în uşă şi ameninţări.

Mihail Dumitrescu, primarul comunei Proviţa de Jos FOTO Diana Frîncu

”Ce să vă spun? Pe 21 februarie m-am pomenit aici în sediu cu preotul, într-o zi în care nu aveam audienţă. Am avut senzaţia că dânsul este ori sub influenţa alcoolului ori este drogat pentru că comportamentul dânsului aşa mi s-a părut. Să vii în straie bisericeşti şi să tragi de uşi sau să bagi mâna... Am încercat să fug de dânsul şi să evit discuţiile pentru că ăsta a fost sentimentul că vrea să mă ia de guler. Eu nu am nimic de împărţit cu dânsul, dar mi se pare ruşinos că se complace într-o asemenea situaţie şi să mintă atât de grosolan că l-am înjurat şi că l-am scuipat. (...) Este ruşinos pentru că minte şi este prea pomanagiu şi cerşetor”, a ţinut să spună primarul Dumitrescu.


Ceea ce a pus paie pe foc şi a aţâţat din nou tărăboiul dintre cei doi ar fi fost nişte fotografii făcute de preot pe uliţele pline de noroi ale comunei. Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a parohiei ”Sf. Nicolae” din Proviţa de Jos, iar primarul Dumitrescu a considerat că părintele nu face altceva decât să-l dezonoreze în faţa alegătorilor.

”A găsit o uliţă neasfaltată şi s-a fotografiat acolo. Pe mine m-a deranjat. De ce n-a făcut acelaşi lucru şi pe o stradă asfaltată. Dar să ştiţi că nu i-am reproşat nimic. Dânsul a început campania electorală. El susţine pe altcineva. Am aflat şi eu. M-au sunat persoane. Ceea ce face el s-a discutat la un domn care vrea să candideze şi care mi-a fost şi contracandidat în alegerile anterioare”, explică edilul din Proviţa de Jos.

Preotul Valentin Dumitru într-una dintre fotografiile postate pe pagina de Facebook a parohiei ”Sf. Nicolae”, imaginea care l-a deranjat pe edilul comunei Proviţa de Jos

Scandalul din sediul Primăriei dintre preot şi primar a ajuns până la urechile mai marilor de la Patriarhie, dar şi de la Guvern, motiv pentru care prefectul judeţului Prahova a sesizat Poliţia.

”Domnule, dânsul a sunat la Patriarhie, Patriarhia a sunat la doamna vice prim ministru Graţiela Gavrilescu, dânsa a sunat la Prefectură şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie să trimită trupe aici că l-am bătut pe preot. E o minciună. Nici măcar nu l-am atins. Eu nu depun nicio plângere că nu e frumos ca în Postul Paştelui să faci chestii din astea, dar o să fac reclamaţie la Patriarhie să le dau <<stihul>> (stick-ul cu imaginile surprinse de camera de supraveghere din sediul Primăriei n.r.) să fie pedepsit pentru că nu se mai poate”, spune primarul din Proviţa de Jos.


De cealaltă parte, preotul Valentin Dumitru susţine că nu are o explicaţie a comportamentului primarului din Proviţa de Jos, însă şi el bănuie că edilul a fost deranjat de fotografiile, care au surprins uliţele pline cu noroi, au fost publicate pe pagina de Facebook a parohiei. Preotul a recunoscut că şi-a anunţat superiorii, obligat fiind de regulamentul intern, despre cearta pe care a avut-o cu primarul comunei şi aţinut să precizeze că a fost îndrumat către o reconciliere pe motiv că tot această situaţie conflictuală nu este altceva decât ”o ispită din Postul Mare, specifică acestei perioade”.

Preotul Valentin Dumitru susţine că tot ceea ce se întâmplă este doar o ”ispită din Postul Mare”

”Eu am mers la Primărie să aflu ce se întâmplă cu cererea noastră, dar m-am lovit de o atitudine foarte neprietenoasă a primarului. Mi s-a spus că de când am venit aici în această parohie nu-i place faţa mea, cu toate că până în momentul acesta nu a manifestat un astfel de comportament faţă de mine. Mi-a adresat într-o manieră dureroasă anumite injurii. M-am lovit de un comportament trivial al dânsului. A spus o înjurătură pe care demnitatea mea de preot şi cultura mea şi şcolile pe care le-am absolivt, cât şi familia din care provin nu-mi permit redau aceste cuvinte. Eu consider că a făcut abuz de funcţia sa întrucât a sunat la Prefectură, de la Prefectură la Poliţia Câmpina şi de aici la Poliţia din Proviţa. Nu am mers acolo să cer ceva în interes propriu. Parohia noastră are în vedere mai multe proiecte edilitare, printre care consolidarea bisericii plus refacerea gardului cimitirului. Cu un an înainte mi-a promis 25.000 de lei, bani de care parohia nu a beneficiat”, a explicat părintele Dumitru.

Contactată telefonic, Mădălina Lupea, prefectul judeţului Prahova, a declarat pentru ”Adeăvrul” că este la curent cu scandalul care a avut loc în sediul Primăriei din Proviţa de Jos, fiind pusă la curent chiar de către primar care ar fi sunat să ceară ajutor.

”Nu este în atribuţiile mele să intervin într- o astfel de situaţie. Este de datoria Poliţiei să rezolve, dacă este ceva de rezolvat”, a declarat prefectul judeţului Prahova.

citeste totul despre: