VIDEO Percheziţii la proxeneţii din Mizil. Bărbaţii sunt acuzaţi că au forţat mai multe tinere să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Prahova au făcut percheziţii la Mizil, într-un dosar de proxenetism. Patru persoane au fost duse la audieri.

Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2016, până în prezent, acestea ar fi recrutat, transportat şi adăpostit, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, pe raza judeţului Prahova, mai multe tinere, printre care şi o minoră, preluând sumele de bani obţinute de victime în acest mod.

Pentru probarea faptelor ilicite, la data de 18 mai 2020, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti a efectuat, pe raza oraşului Mizil, judeţul Prahova, trei percheziţii domiciliare.

Au conduse la sediul unităţii de parchet, pentru audieri, 4 persoane.

În urma investigaţiilor,un bărbat a fost reţinut ieri, de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şiviolenţă în familie, iarastăzi a fost prezentat Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Specialedin Poliţia Română.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi de la Gruparea  de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite