VIDEO Coşmarul incineratorului de gunoaie medicale din Brazi. Expert: „În această localitate, este cea mai mare rată a îmbolnăvirilor cu cancer“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Corpul de control al Ministrului Mediului este aşteptat la Ploieşti pentru a verifica activitatea comisarilor de mediu din Ploieşti. Verificările vin în contextul scandalului legat de incineratorul de deşeuri medicale din comuna prahoveană Brazi, acuzat de localnici că le pune sănătatea în pericol.

Costel Alexe, ministrul Mediului, a precizat că în Prahova vor fi două controale, unul vizează activitatea comisarilor de mediu de la Ploieşti, iar al doilea control are în vedere reclamaţiile care incriminează incineratorul de deşeuri medicale de la Brazi.

O serie de imagini apărute pe reţelele de socializare în care se vede un fum negru, înalt de câţiva metri care porneşte din curtea parcului industrial unde funcţionează incineratorul incriminat, dar şi deşeuri ce par a fi medicale, depozitate direct pe beton au scandalizat localnicii care au decis să trimită reclamaţii la instituţiile competente, atât din Ploieşti cât şi de la Bucureşti. În plus, oamenii din comună susţin că aproape în fiecare seară mirosul greu de gunoi ars îi determină să rămână în case cu geamurile închise.

La incineratorul de la Brazi, administrat de societatea ECO Burn, sunt aduse, printre altele, deşeuri medicale de la spitalele din Prahova, Buzău, Dâmboviţa şi Bucureşti.

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei bolnavilor de cancer, a declarat pentru Digi24 că ”Raportul DSP spune clar că e cea mai mare rată a îmbolnăvirilor cu cancer în această localitate, iar ministrul trimite corpul de cotrol în ciuda acestor dovezi, în loc să închidă acest crematoriu. Este un atentat la sănătatea populaţiei. Trebuia închis acest crematoriu de deşeuri până îşi pune la punct filtrele pentru a împiedica infestarea aerului cu tot felul de toxine”.

Ministrul Mediului nu a dat un termen pentru finalizarea anchetelor, a precizat doar că speră ca raportul să poată fi făcut ”într-un timp cât mai scurt”.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite