Viaţa de poveste a actriţei Clody Bertola. Căsătorită cu Liviu Ciulei, Lucian Pintilie şi Ştefan Constantinescu, a petrecut de zece ori Anul Nou alături de toţi cei trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supranumită „Inegalabila“, „Unica“, „Prinţesa Inefabilului“, frumoasa actriţă Clody Bertola a avut o viaţă al cărei scenariu depăşeşte toate filmele şi piesele de teatru în care a jucat. A fost căsătorită de trei ori, iar doi dintre soţii săi au fost Liviu Ciulei, mai mic cu 10 ani, şi Lucian Pintilie, mai tânăr cu 20 de ani. Timp de un deceniu, a petrecut Anul Nou alături de toţi cei trei soţi ai săi.

Considerată una dintre cele mai frumoase femei ale Belle Epoque din România, Clody Bertola  (1913-2007) avea origini italiene, franceze şi germane şi s-a născut într-o familie de origine catolică din Bucureşti. Copilăria şi-a petrecut-o la Chiţorani, o mică localitate de lângă Ploieşti, unde părinţii săi aveau o vie şi unde Clody Bertola obişnuia să vină şi mai târziu, pentru a regăsi fericirea şi frumuseţea anilor copilăriei, dar şi liniştea maturităţii.

Clody Bertola a primit o educaţie religioasă, la un pension catolic din Paris, unde a fost trimisă după sinuciderea tatălui său, însă a fost atrasă permanent de artă. Obişnuia să spună că, atunci câd era mică, îşi dorea să fie dansatoare, însă a ajuns să facă teatru. A absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică şi, pentru o vreme, nu a reuşit să se impună.

A debutat la „Bulandra“ şi, treptat, devine celebră în epocă, jucând în special la teatru, dar şi în filme, devenind muză pentru pictori, regizori, poeţi şi actori. Teatrul i-a „furat“ viaţa personală, dar a şi răsplătit-o cu două mari poveşti de dragoste, rămase în istorie.

„Toată viaţa mea cu Liviu Ciulei a fost Teatru“

Primul soţ al lui Clody Bertola a fost pictorul Ştefan Constantinescu, mai în vârstă cu 15 ani decât actriţa. „Credea în mine. Era un mare admirator al meu. Cu toate acestea, îi suportam greu gelozia şi independenţa. Ştiam că dacă voi rămâne cu el, n-o să pot să fac teatru“, mărturisea actriţa despre primul său soţ în volumul „La vie en rose cu Clody Bertola“ al Ludmilei Patlanjoglu, apărut în 1997, o evocare a carierei şi a vieţii actriţei.

Următoarea poveste de dragoste din viaţa lui Clody Bertola a fost Liviu Ciulei, mai tânăr cu 10 ani decât actriţa, pe atunci student la Arhitectură şi la Conservator. S-au căsătorit la patru ani de când s-au cunoscut şi au format un cuplu formidabil pe scenă, punând, împreună, bazele primei trupe a teatrului Odeon, în 1947. „Toată viaţa mea cu Liviu Ciulei a fost Teatru“, mărturisea Clody Bertola în acelaşi volum. 

Iar despre începuturile poveştii lor de dragoste spunea: „N-am simţit nici un fior special. N-am intuit nicio clipă că de omul ăsta mi se va lega viaţa atât de profund. (...) Mă cucerea timiditatea lui plină de farmec. (...) Chipul îi era uşor dizarmonios, dar îţi atrăgeau atenţia ochii negri, calzi şi pătrunzători. A început să vină din ce în ce mai des în cabina mea. Vorbea puţin, dar ceea ce spunea era plin de conţinut, mă interesa. Şi încet, s-a înlănţuit ceva. Ne înţelegeam pe plan spiritual, ne plăceau aceleaşi lucruri, mai ales discutam mult despre teatru“.

Un amănunt interesant este că, după căsătoria cu Liviu Ciulei, Clody s-a mutat în noua casă cu tot cu fostul soţ, unde Ştefan Constantinescu a rămas până în ultimele zile ale vieţii. „Ştefan mi-a fost soţ, prieten şi tată. Liviu îl admira mult pentru gustul său rafinat. Obişnuia să-l consulte întotdeauna când lucra la un spectacol“, povesteşte actriţa în „La vie en rose cu Clody Bertola“.

Nici al doilea mariaj nu a durat însă. Ruptura a intervenit din cauza slăbiciunii lui Ciulei pentru o altă femeie, „care de fapt nu a contat deloc în viaţa lui“, episod pe care, din orgoliu, actriţa nu l-a putut depăşi. Dar, deşi căsătoria se încheie, povestea dintre Clody şi Ciulei s-a transformat într-o caldă prietenie şi o relaţie profesională îndelungată.

Despre Lucian Pintilie: „Mă atragea la el nebunia, «golania» lui plină de spiritualitate“

Ultimul bărbat din viaţa actriţei a fost Lucian Pintilie, alături de care Clody a peste trăit 40 de ani, până la moartea actriţei. Povestea de dragoste a început tot pe scenă, unde Pintilie, cu 20 de ani mai tânăr, conducea echipa care filma piesa de „Omul care aduce ploaia“, în care Clody deţinea rolul principal.

„M-a fascinat lipsa lui totală de formalism, aproape de proastă creştere. Mă atragea la el nebunia, «golania» lui plină de spiritualitate. Felul de a gândi original despre artă, despre oameni. Felul de a trăi fără compromisuri“, mărturisea Clody Ludmilei Patlanjoglu. 

image

Clody Bertola a scris istorie în teatrul românesc. FOTO arhive

Clody era deja divorţată de Liviu Ciulei când s-a apropiat de Pintilie, „fiinţa puternică care m-a cucerit şi m-a dominat total“.

Şi de această dată, printr-un mister încă nedesluşit, între Ciulei şi Pintilie se leagă o prietenie şi o respect profund. „Pe Lucian, Liviu îl socotea cel mai deştept om pe care l-a cunoscut. L-a chemat să lucreze la Bulandra, l-a sprijinit“.

În mod ciudat, cei trei bărbaţi care i-au fost soţi au avut şi puterea de a-i rămâne alături lui Clody dincolo de orice convenienţă socială trecută sau prezentă. O dovadă este faptul că, timp de 10 ani, actriţa a petrecut Anul Nou alături de toţi trei soţi.

Pierderea vederii a pus capăt carierei în teatru

Cariera în teatru a actriţei a scris istorie şi i-a atras supranume precum „Inegalabila“, „Unica“, „Doamna Teatrului“, „Prinţesa Inefabilului“. A jucat şi în filme, în coproducţia româno-franceză „Ciulinii Bărăganului“, în „Facerea lumii“, „Felix si Otilia“ de Iulian Mihu, „Ciprian Porumbescu“ şi „Profetul, aurul şi ardelenii“.

Pierderea vederii a despărţit-o brusc pe Clody Bertola de scenă, iar în ultimii ani de viaţă, pe care i-a petrecut oarbă, a suferit cumplit din cauza durerilor provocate de o nevralgie de trigemen.

A murit în 2007, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, la 94 de ani, iar în testamentul său a lăsat şi câteva dorinţe speciale: a dorit ca la înmormântarea ei să vorbească doi colegi la care a ţinut enorm, pe care îi considera „fiii“ săi, Victor Rebengiuc şi Florian Pittiş.

Cei doi i-au fost alături în distribuţia spectacolului care a făcut istorie în teatrul românesc, „Lungul drum al zilei către noapte“, de Eugene O’ Neill, montat în 1976 de Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra. Cei doi actori jucau în spectacol chiar rolurile fiilor eroinei principale.

Florian Pititş a murit însă cu doar câteva luni înainte de Clody Bertola. Actriţa a mai cerut ca, după moarte, cenuşa ei să fie dusă în orăşelul Assisi, din Italia, unde să fie aruncată „peste dealurile înverzite de acolo“. 

Moşia din Prahova i-a fost confiscată

De Prahova, locul unde a copilărit actriţa se leagă un episod menţionat tot în volumul „La vie en rose cu Clody Bertola“. La „colectivizare“, pianul din casa de la Chiţorani a fost aruncat de comunişti, fără explicaţii, în vie, iar moşia i-a fost confiscată. În perioada interbelică, Chiţoraniul devenise o zonă „rezidenţială“, aici aflându-se casele şi vilele unor ingineri, actori şi avocati celebri din Ploieşti şi Bucureşti.

Tot din cauza comuniştilor, Clody Bertola a pătimit şi în timpul căsătoriei cu Liviu Ciulei care era considerat cu „origini nesănătoase“ pentru că era născut într-o familie de aristocraţi. Zece ani nu i se va permite să facă regie, iar în 1972, va fi destituit de la direcţia Teatrului Bulandra, în urma scandalului provocat de interzicerea spectacolului „Revizorul“, în regia lui Lucian Pintilie, de către cenzura politică. 

În urma aceluiaşi scandal, Lucian Pintilie a primit un paşaport şi a fost lăsat să plece din ţară, având interdicţia de a mai lucra în România, fapt care îl determină să se expatrieze în 1975. La rândul său, Liviu Ciulei a părăsit România în 1980. Consideraţi doi monştri sacri ai cinemtografiei şi teatrului românesc, s-au întors în ţară după 1990, regizând o serie de piese şi filme celebre.

Vă mai recomandăm

Strania căsătorie de rang înalt dintre infidelii Martha şi George Bibescu. A durat 36 de ani, a trecut prin două tentative de divorţ şi a sfârşit în prietenie

Violonistul Ochialbi, secretele artistului care i-a încântat pe ţarul Nicolae al II-lea, pe şahul Persiei şi pe preşedintele Franţei. A murit de inimă rea

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite