Unde se poate schia, de 1 decembrie, pe pârtiile din Valea Prahovei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtiile din Azuga şi Buşteni, înzăpezite artificial FOTO Facebook/Domeniul schiabil Kalinderu
Pârtiile din Azuga şi Buşteni, înzăpezite artificial FOTO Facebook/Domeniul schiabil Kalinderu

Administratorii domeniilor schiabile din Azuga şi Buşteni au început să înzăpezească artificial pârtiile astfel că de 1 decembrie turiştii care îşi petrec vacanţa pe Valea Prahovei au şanse mari să simtă zăpada sub bocanci pentru prima dată în acest sezon.

Au fost zile geroase la final de noiembrie la munte suficient cât să le permită administratorilor de pârtii să pornească tunurile de zăpadă.  

Instalaţiile au funcţionat mai bine de o săptămână, aşa că de 1 decembrie bazele pârtiilor Sorica şi Cazacu vor fi acoperite cu un strat de zăpadă suficient de gros cât să le permită schiorlor începători, dar şi copiilor să se familiarizeze cu echipamentul şi să înveţe poziţia corectă pe schiuri.

Nu se poate vorbi deocamdată de condiţii optime de schi pe cele două pârtii, pe întreaga lor lungime, cel puţin nu în primele zile din luna decembrie. Schiorii avansaţi mai au de aşteptat cel puţin două săptămâni.  Deşi este ger, vântul bate cu putere şi împrăştie zăpada produsă de tunurile care merg la capacitate maximă.

„Lucrăm încă la Cazacu şi la pârtia de la bandă.  I-am dat puţin drumul, au fost câţiva copii, dar nu putem spune că pârtia se prezintă în condiţii optime pentru schiat. Acum (marţi 30 noiembrie n.r.) mergem cu tunurile, încercăm să le lăsăm în funcţiune până miercuri, la ora 12.00, cât ne permite temperatura şi apoi tragem o concluzie”, a declarat Claudiu Ivaşcu, administratorul domeniului schiabil Azuga.

În acestă staţiune se lucrează încă la noua instalaţie de transport pe cablu care va fi inaugurată cu puţin timp înainte de vacanţa de iarnă a copiilor, mai precis pe 18 decembrie. Noul telescaun va aduce şi modificări de tarife, ”de bun simţ”, după cum au precizat autorităţile locale.

 Şi la Buşteni a început înzăpezirea artificială pe domeniul schiabil Kalinderu. Instalaţiile au fost pornite pentru prima dată în acest sezon marţi, 30 noiembrie, dar au fost oprtie la orele prânzului din cauza viscolului care împiedica împrăştierea zăpezii pe pârtie.

”Sperăm ca la noapte, când se preconizează temperaturi de -5 grade Celsius, să pornim din nou tunurile până dimineaţă şi să folosim un pic de zăpadă pentru miercuri, 1 decembrie, petru pârtia de săniuţe”, a decalarat Romeo Drilea, administratorul domeniului schiabil Kalinderu.

La Sinaia, condiţiile meteo sunt aprige pe domeniul schiabil de mare altitudine. A nins viscolit, dar nu destul cât să se aştearnă un strat de zăpadă suficient de gros pentru sporturile de iarnă. Turiştii care vor să urce de 1 decembrie la Cota 2000 pentru peisaje sunt sfătuiţi să verifice programul gondolei din oră în oră pe site-ul sinaiago.ro sau pe pagina oficială de Facebook. Viscolul şi chichiura pot opri gondola care funcţionează pe tronsonul cota 1400-2000. Sinaia se află sub avertizare de cod galben de viscol de marţi 30 noiembrie până miercuri 1 decembrie.

În Sinaia, de Ziua Naţională se organizează în staţiune o paradă militară, la ora 14.30, dar şi spectacole susţinute de Gelu Voicu, Antonia Cernat, Traian Frîncu şi ansamblul folcloric Doina Prahovei. Este motivul pentru care traficul rutier în centru va fi blocat între orele 11.00 şi 16.00.

Deschiderea oficială a sărbătorilor de iarnă la Sinaia, cu foc de artificii şi aprinderea iluminatului festiv, va avea loc în ajun de Moş Nicolae, pe 5 decembrie, şi tot atunci se va deschide şi târgul de Crăciun, amenajat în parcul Dimitrie Ghica din staţiune.

De 1 decembrie puteţi alege să mergeţi la Valea Doftanei, dacă preferaţi zonele mai puţin aglomerate. Şi aici se organizează prima ediţie a târgului de Crăciun care se va deschide de 1 decembrie, începând cu orele 11.00.

Vă recomandăm să citiţi şi:

După trei zile de căutări, turistul rătăcit pe munte, la Sinaia, a fost găsit acasă. Salvamont: „Noi nu mai putem spune nimic“

Unde schiem de Paşte. O singură pârtie pentru începători mai funcţionează la final de aprilie în România 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite