Pacientul, în vârstă de 34 de ani, era internat pe Secţia de Chirurgie 2, ca urmare a unor fracturi costale suferite tot din cauza unei căderi de la înălţime. Bărbatul era cunoscut ca având afecţiuni psihice.
La miezul noţii, bărbatul s-a ridicat brusc din pat şi s-a aruncat pe geam fără ca alţi pacienţi să aibă cum să intervină.
În urma căzăturii, pacientul a suferit o fractură deschisă la umăr, iar în prezent este în stare stabilă la secţia ATI.
„A fost demarată o anchetă să vedem circumstanţele producerii incidentului”, a precizat dr. Bogdan Nica, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru presa locală.