Un bărbat din Ploieşti a murit pe stradă la doar câteva ore după ce se externase din spital. Poliţia face anchetă pentru moarte suspectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost găsit mort în apropierea spitalului FOTO ziarulincomod.ro
Bărbatul a fost găsit mort în apropierea spitalului FOTO ziarulincomod.ro

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort pe o stradă din Ploieşti, la scurt timp după ce se externase din spital. Acesta era cunoscut cu afecţiuni medicale grave. Poliţia a deschis o anchetă pentru moarte suspectă.

Bărbatul a fost găsit mort, miercuri seară, în jurul orelor 20.00, pe strada Apelor din Ploieşti, în imediata apropiere a secţiei de pneumoftiziologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Trecătorii au fost cei care au făcut descoperirea macabră şi tot ei au sunat la 112.

După verificrile preliminare, poliţiştii au stabilit că bărbatul fusese externat la cerere din spital cu câteva ore înainte să fie găsit mort pe stradă. Se internase în perioada 25-26 iunie. Era cunoscut cu afecţiuni cronice grave (tuberculoză şi epilepsie), iar în ultima perioadă a fost internat de mai multe ori la diferite spitale din Prahova, inclusiv la psihiatrie.

Potrivit Biroului de Presă al IJP Prahova, la examinarea sumară, cadavrul nu prezintă urme de violenţă, cauza decesului fiind stop cardio respirator iresuscitabil.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite