Un autobuz plin cu călători s-a rupt de la jumătate, în mers. S-a întâmplat în oraşul în care transportul public este printre cele mai scumpe din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzul s-a rupt de la jumătate exact în dreptul burdufului FOTO ziarulincomod.ro
Autobuzul s-a rupt de la jumătate exact în dreptul burdufului FOTO ziarulincomod.ro

Un autobuz plin cu călători s-a rupt de la jumătate în timp ce se afla în mers. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.

Accidentul s-a petrecut, vineri, în Ploieşti pe traseul 5 care leagă cartierele Nord, zona Spitalului Judeţean şi Mihai Bravu. Martorii au povestit că în momentul în care maşina a plecat din staţie au auzit un zgomot puternic după care au văzut că autobuzul se opreşte brusc.

Autobuzul care aparţinea Societăţii de Transport în Comun Ploieşti era de tip Ikarus, iar ruptura s-a produs în dreptul burdufului.

În toamna anului trecut angajaţii Societăţii Publice de Transport au avertizat în timpul unei greve că parcul auto al societăţii este învechit şi că atât şoferii cât şi călătorii îşi riscă viaţa circulând cu autobuzele vechi chiar şi de treizeci de ani.

Societatea de Transport Publică se află în plin scandal, din cauza unor probleme financiare provocate, susţine conducerea societăţii, de ”datoriile istorice”.

La ultima şedinţă a Consiliului Local Ploieşti a fost aprobată majorarea costului pentru o călătorie începând cu 1 octombrie 2018. Astfel, pentru un bilet cu o călătorie, ploieştenii plătesc 2,5 lei, cu 50 de bani mai mult faţă de luna septembrie. 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite