Un angajat al rafinăriei Lukoil din Ploieşti, confirmat pozitiv COVID-19. A luat virusul de la mama lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti a fost confirmat pozitiv COVID-19. Bărbatul a luat virusul de la mama lui. Ambii au forme uşoare de boală şi nu sunt internaţi în spital.

Potrivit reprezentanţilor rafinăriei ploieştene, angajatul bolnav de COVID-19 este tânăr şi are o formă uşoară a bolii, motiv pentru care nu este internat în spital. Cel mai porbabil, bărbatul a luat boala de la mama sa, şi ea confirmată pozitiv COVID-19. Din cauza acestei situaţii, rafinăria Lukoil a luat măsuri de protecţie excepţionale, iar în cursul zilei de miercuri, 1 aprilie, se va face şi o anchetă epidemiologică. În plus, colegii cu care a intrat în contact au fost şi ei izolaţi la domiciliu.

”Mâine se desfăşoară ancheta epidemiologica. Angajatul este tânăr, a luat virusul de la mama lui. Amândoi sunt domiciliaţi în Ilfov. Cazul este izolat la domicilu, iar operatorii cu care a intrat în contact sunt de asemenea la domiciliu. Menţionăm că în urmă cu 2 saptamani, comitetul de criză al rafinariei a dispus ca doar minim de personal să lucreze în rafinarie, restul angajaţilor lucrând on line de acasă. S-au luat toate măsurile stricte, necesare funcţionării în siguranţă a rafinariei PETROTEL LUKOIL”, aprecizat Dana Dănulescu, purtători de cuvânt al Petrotel Lukoil.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite