Udrea va aloca fonduri pentru consolidarea închisorii lui Ceauşescu

Udrea va aloca fonduri pentru consolidarea închisorii lui Ceauşescu

Locul unde au fost închişi Ceauşescu şi Gheorghiu-Dej are nevoie urgentă de consolidări Foto: Adevărul

Prezentă la Ploieşti, Elena Udrea a anunţat că Ministerul Dezvoltării va reabilita Închisoarea Doftana.  Imobilul, pe care ministrul dorește să-l inclusdă în „Circuitul Roşu", este într-o stare avansată de degradare. Aici au fost închişi Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej

Ştiri pe aceeaşi temă

Fosta puşcărie pentru deţinuţii politici, transformată ulterior în muzeu, a ajuns într-o stare avansată de degradare, încât nici hoţii de fier vechi nu se mai apropie. Rămăşiţele Închisorii Doftana se află, în prezent, în patrimoniul Consiliului Local Telega. Autorităţile din comuna prahoveană au încercat de trei ori să vândă fosta închisoare, însă niciun ofertant nu s-a arătat interesat, nici în momentul în care Primăria s-a arătat dispusă să lase preţul sub un milion de euro.

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului: „Înţeleg că, acum, starea tehnică nu permite, dar vom investi pentru aducerea închisorii la o situaţie normală“

Salvarea ar putea veni, totuşi, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Prezentă luni la Ploieşti, Elena Udrea, ministrul Turismului, a confirmat faptul că Închisoarea Doftana va fi inclusă în circuitul turistic care va cuprinde locurile pe unde a trecut Nicolae Ceauşescu. Ministrul a dat asigurări că MDRT va suporta şi cheltuielile pentru consolidarea imobilului. „Ne propunem să realizăm acest circuit turistic, va fi făcut un studiu al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism, care ne va spune ce obiective ar trebui să fie incluse acolo şi ce sume ar trebui alocate. În mod cert va fi inclusă Doftana. Înţeleg că, acum, starea tehnică nu permite, dar vom investi pentru aducerea închisorii la o situaţie normală. Probabil vor fi investiţii în mai multe etape, dar cu siguranţă aceşti bani se vor întoarce în comunitate, pentru că există un interes foarte mare din partea străinilor pentru rămăşiţele comunismului şi figura lui Nicolae Ceauşescu", a declarat Elena Udrea, la Ploieşti.

Autorităţile locale din Telega şi-au exprimat deschiderea faţă de includerea obiectivului în „Circuitul Roşu". „În fiecare iarnă, închisoarea s-a degradat tot mai mult. Nu au existat investiţii pentru consolidarea ei. Suntem deschişi la propunerea Ministerului, însă, până acum, nu am primit nimic oficial, ştim doar ce a apărut în presă. Pentru comunitatea locală, ar fi binevenit", ne-a declarat viceprimarul comunei, Costel Brezeanu.

Închisoarea a fost deschisă în 1895 şi a funcţionat până în anii '60, când a fost transformată în muzeu. După Revoluţie, a fost abandonată. Anii trecuţi, aici se practica paintball. Primăria a propus transformarea zonei în pensiune sau parc de distracţii, dar starea tehnică a stricat toate planurile. Autorităţile povestesc că până şi hoţii de fier, o prezenţă obişnuită în anii '90, au încetat să mai intre aici, de teamă să nu pice tavanul peste ei.

Nicolae Ceauşescu a fost întemniţat la Doftana între anii 1936 şi 1938.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările