Turist căzut într-o prăpastie, în Caraiman. Salvamontiştii au cerut ajutorul unui elicopter SMURD

Turist căzut într-o prăpastie, în Caraiman. Salvamontiştii
au cerut ajutorul unui elicopter SMURD

Turistul căzut se pare că este grav rănit FOTO Salvamont România

Salvatorii montani din Buşteni intervin, miercuri 1 iunie, pe un traseu din zona Caraiman pentru recuperarea unui turist care a căzut în prăpastie.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ORA 17.53: Turistul are 63 de ani şi este din Bucureşti. Omul se întorcea de la Crucea Caraiman când a alunecat pe o limbă de zăpadă şi s-a prăbuşit câteva zeci de metri în prăpastie. A suferit multiple traumatisme, dar este în viaţă, au anunţat salvatorii montani. 

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, elicopterul SMURD nu poate interveni, astfel că victima va fi recuperată terestru de echipele de salvatori.

Ştirea iniţială

..............................

Din primele informaţii, turistul a căzut într-o prăpastie în timp ce se afla pe un traseu din zona Brâna Mare a Caraimanului. 

Victima este în viaţă, dar se pare că a fost grav rănită, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD. Sunt probleme însă pe munte din cauza vremii nefavorabile.

Ştire în curs de actualizare

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările