Trupul neînsufleţit al tinerei omorâte în bătaie de proxenet într-un motel din Koln a fost adus în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ioana condea foto facebook

Trupul neînsufleţit al Ioanei Condea, tânăra din Prahova omorâtă în bătaie într-un motel din Germania de către un proxenet român, a fost adus în ţară. Ioana va fi înmormântată marţi în comuna de unde a plecat în urmă cu cinci ani să strângă bani pentru copilul ei.

Maşina mortuară care a transportat din Koln trupul neînsufleţit al Ioanei Condea a ajuns în România în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar sicriul a fost depus în biserica din satul Bobolia din comuna Poiana Câmpina.

Înmormântarea a fost programată pentru marţi, 5 februarie.

Ioana Condea, care avea 24 de ani, a murit în data de 13 ianuarie, după mai bine de patru ani de chin pe un pat de spital, timp în care a fost hrănită artificial, într-un cămin-spital din Koln, îngrijită de măicuţe. Ioana a fost bătută cu bestialitate de Robert Tănase, proxenetul român. Fata a fost lovită în zona capului şi opărită cu acetonă în zona genitală. Deşi a fost operată pe creier într-o clinică din Germania, Ioana nu şi-a mai revenit după intervenţia chirurgicală. Era conştientă, dar nu-şi mai putea mişca decât capul.

Acesta a fost motivul pentru care familia din România a decis să o lase pe Ioana în Germania în speranţa că medicii de aici pot face o minunte. Tânăra a fost răpusă însă de o complicaţie medicală ce i-a afectat plămânii.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite