Timp liber. Topul staţiunilor turistice din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sinaia, Buşteni, Cheia, dar şi Slănic sunt cele mai căutate destinaţii de vacanţă din Prahova. Cea mai scumpă staţiune, Sinaia, este preferată de tinerii aflaţi în căutarea distracţiei, în timp ce Cheia adună familişti şi persoanele venite în căutarea unei oaze de linişte.

Faptul că Sinaia este într-un top al destinaţiilor de vacanţă din Prahova se justifică, în primul rând, prin faptul că este aproape de Capitală. Bucureştenii şi abia apoi prahovenii formează grosul turiştilor de weekend. Staţiunea este căutată pentru că oferă, deopotrivă, posibilităţi de vizitare a numeroase obiective turistice, posibilitatea de a practica sporturi de iarnă, dar şi de vară, precum şi numeroase cluburi şi baruri pentru petrecerea timpului liber.

Doar ca un exemplu, Castelul Peleş a fost vizitat, în primele patru luni din anul trecut de peste 80.000 de turişti din întreaga lume.

În ceea ce priveşte cazarea, o noapte în această perioadă variază între 80 de lei camera, la o pensiune de 2 stele, şi 300 de lei, la un hotel de patru stele.

Buşteni

La o distanţă de 7 kilometri în sus pe Valea Prahovei, Buşteniul se bucură de prezenţa numeroasă a tinerilor amatori de drumeţii montane. În această staţiune sunt puncte de plecare către numeroase trasee şi cabane turistice, dar şi locuri ideale pentru plimbări cu ATV-urile, mountain bike-uri şi zboruri cu parapanta. „La fel de incitant este alunecarea pe tiroliană, pe o lungime de 150 de metri şi la o înălţime de 140 de metri, cu o viteză de 10 metri pe secundă. Preţul este cam de 100 de lei de persoană", ne-a spus Florin Andrei, instructor autorizat al unei firme de profil.

Chiar dacă primarul staţiunii, Emanoil Savin, apreciază că numărul turiştilor s-a redus drastic în ultimii doi ani, din cauza crizei, pensiunile sunt extreme de solicitate în weekend. Cazarea pleacă şi de 45 de lei pe noapte, camera dublă.

Cheia

Aerul cu ozonificare ridicată şi verile răcoroase fac din Cheia o staţiune foarte căutată ca destinaţie de weekend. Posibilităţile de cazare sunt foarte variate: pensiuni, hoteluri şi campinguri de corturi şi campere, iar preţurile sunt mai mici ca pe Valea Prahovei. În special persoanele cu probleme minore de sănătate şi familiştii preferă această staţiune.

Slănic

Izvoarele cloruro-sodice, băile saline şi aerosolii inspiraţi într-o simplă vizită în Salina Unirea fac din staţiunea de pe Valea Slănicului o destinaţie extrem de căutată de persoanele cu afecţiuni pulmonare. Şi cazarea este acceptabilă: între 60 şi 200 de lei pe zi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite