Tentativă de suicid la Câmpina. O femeie, salvată în ultima clipă de un trecător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 54 de ani din Câmpina a fost salvată în ultimul moment de la înec. Se aruncase într-un lac de la ieşire din oraş, cu gândul să-şi pună capăt vieţii.

Tentiativa de suicid s-a întâmplat, duminică la ora 7 dimineaţa, la Câmpina. Un trecător a văzut corpul unei femei care plutea în derivă pe suprafaţa lacului Curiacul, aflat la ieşire din oraş spre Poiana Câmpina şi în imediata apropiere a unui parc pentru copii.

Femeia a fost adusă pe mal, în şoc hipotermic şi inconşitentă dar cu funcţii vitale. Echipa de salvatori de la Serviciul de Ambulanţă Prahova a reuşit să o resusciteze şi a transportat-o imediat la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal din Câmpina unde a primit îngrijiri medicale.

Femeia şi-a revenit după şoc şi le-a mărturisit medicilor de la spital că a recurs la acest gest necugetat, speriată de diagnosticul grav primit recent.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite