Te-ai descurca să porţi o discuţie folosind termeni din limba română medievală? Cine era vătaful de agie şi ce rol avea Marele Logofăt

Te-ai descurca să porţi o discuţie folosind termeni din limba română medievală? Cine era vătaful de agie şi ce rol avea Marele Logofăt

Te-ai gândit vreodată cum ai reuşi să te înţelegi cu semenii tăi de aceeaşi naţionalitate dacă te-ai întoarce în timp cu câteva sute de ani? Cuvinte care acum câteva secole făceau parte din limbajul zilnic al românilor, au dispărut astăzi din convesaţia cotidiană.

Deşi ne par familiare şi am putea să le plasăm într-o discuţie, mulţi dintre termenii folosiţi în Evul Mediu pentru a desemna anumite funcţii din stat nu-şi mai găsesc locul în limba română de astăzi, fiind înlocuite începând cu secolul XX cu alte cuvinte în special din limba franceză sau engleză.

Scurtă listă cu termeni folosiţi în trecut pentru a desemna cele mai înalte funcţii în stat

Agie – un termen provenit din limba turcă, folosit începând cu secolul al XVIII-lea şi până la finele secolului următor în Ţara Românească şi Moldova pentru a identifica totalitatea funcţionarilor desemnaţi cu paza şi ordinea publică dintr-o localitate, adică Poliţia de astăzi. Agia era condusă de un vel-agă, iar poliţistul era denumit pur şi simplu agă.

Ban – Deşi în prezent cuvântul desemnează cea mai mică monedă divizionară a leului, în trecut termenul era folosit (în Ţara Românească) pentru a identifica judecătorul care avea dreptul să pronunţe sentinţa capitală şi care avea rangul de guvernator al unei regiuni.

Crai – la origini cuvântul era folosit pentru a identifica o persoană mai mare ca funcţie peste ceilalţi membri ai colectivităţii şi avea sensul de căpetenie. Ulterior a fost folosit ca sinonim pentru rege, domnitor, iar în anumite zone din Ardeal era folosit şi pentru a-l identifica pe tânărul care se pregătea să se căsătorească (mirele). Astăzi, cuvântul este rar folosit şi doar cu sens peiorativ. Se referă la un bărbat uşuratic, cu multe aventuri amoroase, sau, din contră, la un bătrân care face tot posibilul să pară mult mai tânăr decât este în realitate.

Divan – termenul este folosit astăzi pentru a identifica un obiect de mobilier, o canapea fără spătar sau un pat pentru o singură persoană. În urmă cu câteva sute de ani dacă spuneai Divan te refereai la cei mai importanţi boieri din stat, cei mai înalţi demnitari. În limba română contemporană, termenul divan a fost înlocuit de cuvântul guvern. 

Termenul de divan era folosit şi cu sensul de judecată, proces.

Logofătul- este denumirea dată în Evul Mediu celui mai important boier din cancelaria domnească, primul din ierarhia boierilor din sfatul domnesc, un fel de prim ministru. În absenţa domnitorului, marele logofăt prezia şedinţele de divan (consiliul boierilor, astăzi, consiliul de miniştri). Este întâlnit în istorie şi cu titlul de Mare Logofăt al Dreptăţii, echivalentul de astăzi al Ministrului Justiţiei.

Postelnic – denumire folosită în perioada Evului Mediu pentru a identifica personajul (cu rang de boier) cel mai apropiat de domnitor. Era cel care avea în grijă camera de dormit a conducătorului, nu în sens gospodăresc, ci mai degrabă de pază pe timpul nopţii. Postelnicul era cel care intermedia şi audienţele la domnitor. Mai târziu, boierul care avea acest rang se ocupa de relaţia domnitorului cu oficiali din alte ţări. Astăzi, denimirea de postelnic a fost înlocuită cu cea de consilier personal sau de Ministru de Externe.

Paharnic – astăzi ieşit din uz, era denumirea dată boierului care avea în grijă vinul domnitorului. În perioada Evului Mediu, uciderea prin otrăvire era des folosită pentru a elimina un duşman, astfel că paharnicul avea mai degrabă un rol de pază şi protecţie, nu de slugă care să toarne băutura în pahar. De multe ori, paharnicul era cel care gusta mai întâi din vin şi abia apoi îl servea mesenilor invitaţi.

Pârcălab- cuvânt ieşit din vorbirea actuală, dar folosit în Evul Mediu pentru a desemna un boier care conducea o anumită regiune, un fel de prefect sau de primar de astăzi.

Pivnicer – în trecut avea rolul de a se ocupa de plantaţiile de vie ale domnitorului şi, evident, de pivniţele unde era depozitat vinul

Sfat – un alt cuvânt care s-a păstat în limba română actuală, dar care este folosit cu alt sens decât în perioada Evului Mediu. Atunci prin Sfat (sfat domnesc) se înţelegea consiliul format din boierii cu cel mai mare rang,care luau parte la conducerea ţării. Astăzi termenul şi-a pierdut acest înţeles şi este folosit doar cu sensul de povaţă, îndemn, îndrumare.

Spătar- astăzi un termen folosit doar pentru a identifica o componentă a unui obiect de uz casnic, în trecut se referea la una dintre cele mai importante demnităţi în stat. Spătarul (Marele Spătar) era comandantul suprem al armatei ţării în lipsa domnitorului, iar, astăzi, în loc de acest termen folosim denumirea de Ministrul Apărării.

Stolnicul – Se ocupa de aprovizionarea curţii domneşti şi de servirea boierilor la mese

Vătaf- un termen care în prezent se foloseşte doar cu înţeles peiorativ, în sens de şef fără merite deosebite pe care nu-l recomandă decât funcţia, nu şi rezultatele. În Evul Mediu, vătaful era conducătorul slugilor de la curtea unui boier, dar şi conducătorul oştenilor. Exista vătaful de agie, echivalentul de astăzi al Şefului Poliţiei sau vătaf de hotar, un fel de şef al Poliţiei de Frontieră. Termenul este folosit tot în perioada Evului Mediu şi pentru a desemna şeful unei anumite bresle, şef de meşteşugari.

Vistierul – În prezent termenul a ieşit din uz (se mai foloseşte încă derivatul vistierie). Desemna boierul care se ocupa de administraţia fiscală a ţării, era un fel de şef al ANAF-ului de astăzi sau chiar de ministru de Finanţe.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: