Sute de turişti se pregătesc să celebreze ziua Sfinxului din Bucegi. „Ora magică“ la care se formează piramida de lumină VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Sfinxului este în data de 28 noiembrie FOTO captură video
Ziua Sfinxului este în data de 28 noiembrie FOTO captură video

Adepţii fenomenelor paranormale se pregătesc de marele eveniment al piramidei energetice care se formează într-o singură zi în an şi la o anumită oră.

În ciuda codului galben de viscol, anunţat pentru acest sfârşit de săptămână pentru zona înaltă a munţilor Bucegi, ghizii montani sunt deja pregătiţi să însoţească turiştii care vor să fie la poalele Sfinxului în data de 28 noiembrie, fix la ora 16.45.

În această zi, cu un sfert de oră îaninte de ora 17.00, se spune că razele soarelui formează un efect de lumină, interpretat drept o piramidă magică plină de energii puternice pe care doar iniţiaţii le pot simţi. Internetul abundă de mărutirii care mai de care mai spumoase legate despre ceea ce pot simţi ”aleşii” în preajma monumentului natural la final de noiembrie.

Legenda, care nu are la bază o cercetare ştiinţifică, atrage însă an de ani sute de persoane, multe dintre acestea nefamiliarizate cu drumeţiile montane şi cu vremea de multe ori aprigă în această perioadă din an.

Gabriel Jugănaru, unul dintre ghizii montani specializaţi în astfel de drumeţii montane, susţine că în acest an a avut solicitări pentru excursia din data de 28 noiembrie de la zeci de persoane. Cel mai mic ”client” are 11 ani, iar cel mai vârstnic - 63 de ani. Plecarea este la ora 15.00 din Buşteni, se urcă cu maşina până la Piatra Arsă, iar de acolo ascensiunea către Sfinx se face pe jos, pe un traseu de dificultate medie şi care se poate parcurge într-o oră şi jumătate.

”Sfatul meu pentru cei care vor să urce la Sfinx este să aibă haine de iarnă, de schi, cu bocanci în picioare, fără adidaşi sau pantofi de stradă, cu lichide calde şi bluză de schimb pentru că, din experienţele anterioare, vă spun că se transpiră, efortul fizic fiind destul de intens mai ales pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu traseele montane”, spune Gabriel Jugănaru.

Acesta a precizat că vremea pare să fie favorabilă pentru drumeţie pe munte în prima parte a zilei, ninsorile şi viscolul fiind anunţate pentru noaptea de duminică spre luni, 28/29 noiembrie.

Pentru turiştii care se bazează pe transportul pe cablu pentru a fi prezenţi la ora 16.45 la baza Sfinxului, ar fi bine să ia în considerare faptul că programul telecabinei se termină în jurul orelor 16.00, astfel că la coborâre se merge pe jos.

Traseul Dichiu-Piratra Arsă- Sfinx are 9 kilometri, iar ultimii patru kilometri trebuie parcurşi pe jos.

În anii anteriori, jandarmii montani şi salvamontiştii au fost nevoiţi să intervină pentru a recupera de pe traseu zeci de persoane epuizate de efort.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Turişti care au vrut să surprindă „piramida magică“ deasupra Sfinxului au cerut ajutorul salvamontiştilor. Printre ei se află şi un copil

FOTO VIDEO Iubitorii de paranormal au avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor pentru a pleca din Bucegi. Sute de oameni au fost să simtă ”Piramida Energetică”

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite