Subiecte la limba română de nivel gimnazial la Şcoala de Agenţi de Poliţie Câmpina. Ce variante de antonim pentru „obligatoriu“ au avut de ales candidaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidaţii care au susţinut examenul scris pentru admiterea la Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina au obţinut, în sesiunea din august-septembrie 2018, rezultate spectaculoase, comparabile cu cele de la Academia de Poliţie din Bucureşti.

Este pentru prima dată în istoria şcolii de la Câmpina când au fost obţinute 600 de note peste 8, ultima notă cu care candidaţii au fost declaraţi admişi fiind 7.30. În anii anteriori, era suficient un punctaj de 50 de puncte (nota 5) pentru a fi admis.

Conform listelor cu elevii admişi în sesiunea august-septembrie 2018, au fost obţinute 124 de note cuprinse între 9 şi 9.80 şi 511 note între 8 şi 8.90, restul până la 1.300 au fost note între 7.90 şi 7.30. Au fost obţinute atât de multe note de 7.30 încât organizatorii concursului au fost nevoiţi să departajeze candidaţii în funcţie de media de la Bacalaureat. Ultimul candidat admis a avut rezultatul de 7.30 cu media la BAC 7.51.

Au fost cel puţin două motive pentru care s-a ajuns la aceste rezultate spectaculoase. A fost cea mai mare concurenţă din istoria Şcolii ”Vasile Lascăr” din Câmpina. După probele eliminatorii au rămas în concurs aproximativ 4.500 de candidaţi, dintre care peste 1.000 au fost fete, care au concurat pe 1.300 de locuri. Dintre cei 1.300 de candidaţi admişi, 560 au fost fete, deasemenea un număr record.

În al doilea rând, subiectele la probele scrise, adică la limba română şi o limbă străină la alegere (engleză sau franceză), au fost de nivel de şcoală generală, în condiţiile în care în anii anteriori exerciţiile la gramatica limbii române erau de dificultate mare, similare cu cele propuse la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie.

De exemplu, candidaţii au avut de ales antonimul potrivit pentru cuvântul ”obligatoriu” cu variantele: „necesar”, ”imperios”, ”facultativ”, ”nepotrivit”;

În enunţul ”Inculpatul şi-a apropriat două terenuri la marginea satului”, structura subliniată înseamnă: s-a apropiat de, şi-a însuşit, şi-a cumpărat, a negociat;

Conţine numai substantive de genul neutru seria: hotel, pleonasm, caz, garou/ plumb, pieton, savant, poligon/ triunghi, schismă, şantaj, lup/ infractor, zmeu, pigmeu, erou;

Au grade de comparaţie toate adjectivele din seria: superb, delicios, amabil, posibil/  irelevant, greu, superior, frumos/ lejer, interzis, greoi, sublim/ dificil, serios, grav, relevant;

În propoziţia ”Eşti mereu cu capul în nori”, sensul locuţiunii ”cu capul în nori” înseamnă: neatent, orgolios, încăpăţânat, căpos;

Forma corectă a a verbului a discuta la modul indicativ, timpul mai mult ca perfect, persoana I, nr. plural este: noi discutasem, noi discutarăm, noi discutaserăm, noi/ discutam;

Este folosită corect forma de genitiv: Casa lui mama/ odaia bunicei/ ferestrele hotelelor/ gura văii

Indicaţi forma corectă de plural a adjectivului complex: complecşi, complexi, complexii, complexaţi

Seria care conţine numai neologisme scrise corect: wikend, busines, management/wikend, business, manegiment/ weekend, business, management

Forma corectă de plural a substantivului eseu este: esee, eseie, eseuri, eseiuri

Este corectă forma de imperativ din enunţul: Nu te du acolo!/ Nu tot tace!/ Fi mai omenos!/ Nu aduce găleata”.

Alte exerciţii au avut la cerinţă identificarea funcţiilor sintactie ale cuvintelor sau ale propoziţiilor, tat cu variante de răspuns, dintre care doar una corectă sau identificarea numărului de greşeli dintr-o înşiruire de propoziţii şi fraze.

Subiectele care au fost date în sesiunea august-septembrie 2018 la Şcoala de Poliţie de la Câmpina pot fi vizualizate aici: scoalapolitie.ro.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite