Rednic a debutat cu un egal alb la Astra Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rednic a revenit după trei ani în Liga I
Rednic a revenit după trei ani în Liga I

Aflate pe locurile 12, respectiv 11, înainte de etapa cu numărul 24, vecinele de clasament Gaz Metan Mediaş şi Astra Ploieşti au remizat, duminică, 0-0, după un meci cu multe ocazii de gol. Mircea Rednic a debutat pe banca Astrei

După ce l-a demis şi pe portughezul Antonio Conceicao, care obţinuse o singură victorie în acest an, cu Mioveni, patronul prahovenilor a pus piciorul în prag. Cel mai bogat om din fotbalul românesc i-a adus la echipă pe Dinu Gheorghe preşedinte şi pe Mircea Rednic antrenor. La revenirea în campionatul intern după aproape trei ani, Rednic a trimis în teren o echipă a Astrei mult schimbată faţă de cea din vremea lui Conceicao, schimbările simţindu-se şi în primul 11, dar mai ales în stilul de joc.

Ploieştenii au avut cele mai mari ocazii, prin Stan şi Fatai de două ori, în vreme ce medieşenii au fost periculoşi la loviturile de cap expediate de Roman sau Ciucă.

Primul punct după trei înfrângeri

Primul meci al cuplului care a mai lucrat împreună şi la Rapid a fost cel de ieri, de la Mediaş, în faţa Gazului. Cei doi au trecut testul cu bine, dar doar din punct de vedere al rezultatului, 0-0. A fost primul punct al Astrei după o serie de trei înfrângeri consecutive. Medieşenii au părut obosiţi după confruntarea de la mijlocul săptămânii, din Cupă, cu Dinamo.

În etapa următoare, echipa lui Rednic va juca acasă, cu Pandurii Târgu-Jiu.

"A fost bine pentru primul meci. Sunt mulţumit cu acest egal, deşi puteam câştiga. Veţi vedea că la anul vom avea forţa pe care ne-o dorim."

Mircea Rednic antrenor Astra Ploieşti

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite