Compania a cumpărat trei astfel de echipamente, două fiind deja instalate în zona de est a oraşului (pe terenul clubului Laguna şi la Moara Nouă),iar cea de-a treia urmează să fie instalată în parcul Obor, se arată într-un comunicat de presă al Petrotel – Lukoil,p reluat de presa locală. 
 
Fiecare staţie are trei analizatori – analizatorul de pulberi, analizatorul Cromatec pentru compuşi benzenici şi analizatorul Serinus pentru dioxid de sulf şi hidrogen sulfurat. 
 
Datele obţinute vor fi raportate zilnic către Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova şi vor fi dispuse, în timp real, pe o pagină web ţinând de Primăria oraşului, încât locuitorii oraşului să fie la curent cu starea aerului din oraş. 
 
De asemenea, Petrotel - Lukoil a cumpărat o cameră de termoviziune şi a demarat un program sistematic de verificare a instalaţiilor rafinăriei.
 
Mai mult, în ce priveşte problema managementul deşeurilor, pentru care UE a lansat o procedură de infringement, compania petrolieră a reuşit să ecologizeze înainte de termen batalurile de deşeuri ale fostei rafinării Teleajen, care au o vechime de peste 100 de ani.