Psihiatru, despre izolarea în vreme de pandemie: „Trăim o psihoză. Mulţi dintre noi ne-am pierdut minţile, simţul penibilului, al ridicolului“

Adrian Eugen Căpşună, doctor în psihiatrie şi unul dintre cei mai apreciaţi medici din cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, consideră că ceea ce trăieşte în prezent întreaga omenire este o psihoză ce ne determină să ne schimbăm radical comportamentul.

Medicul atrage atenţia că, pentru a anula suferinţa provocată de teama de boală, de moarte, omul are tendinţa să caute refugiul în plăceri imediate, iar acestea se regăsesc, de regulă, în frigider, în sticla cu alcool sau în satisfacţia sexuală.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, aceste devieri comportamentale duse până la exacerbare vor persista pe termen nedefinit, iar abuzurile nu vor înceta odată cu ieşirea din izolare, cu revenirea la normalitate.

„ Nu trebuie să mă ascund, este o nebunie sau în termeni pshiatrici este o psihoză ceea ce trăim noi acum. Este o stare în care raţiunea este depăşită, oamenii fac lucruri bizare. Ne-am pierdut mulţi dintre noi minţile, simţul penibilului, simţul ridicolului. Sigur că omul caută să se ferească de ceea ce îi face rău, de ceea ce-l indispune, de suferinţă, că e fizică, că e sufletească sau psihologică, pentru că suferinţa îi aduce durere, neplăcere şi atunci ce face? Caută să compenseze printr-o plăcere imediată. Această plăcere poate să îmbrace diferite chipuri, iar unul dintre ele este mâncarea. Se dezlănţuie o exacerbare a instincutului alimentar. În condiţii de psihoză poate să apară o falsă senzaţie de foame, adică omul, în mod inconştient, îşi fabrică o senzaţie de foame ca să aibă un motiv să mănânce. Mancarea are un efect anxiolitic, de topire a stării de nelinişte, de teamă, de frică. Tot ce trăim noi acum este frica de moarte în definitiv, iar această frică ne produce o stare de neplăcere, de tristeţe, până la urmă. Ca să combatem, căutăm să ne veselim, să ne binedispunem în mod mai mult sau mai puţin conştient. Şi atunci ce facem? Ne fabricăm motive de a ne veseli, chiar dacă nu aveam unul îl inventăm. Mâncarea duce implicit la apariţia unei plăceri şi atunci omul, că are poftă sau nu, începe să mănânce„ explică medicul Adrian Căpşună.

„Descurajarea duce la nebunie“

Un al doilea fals colac de salvare, care creează doar impresia de ieşire din starea de frică, este alcoolul, susţine medicul pshiatru. La fel de la îndemână ca şi mâncarea, băuturile alcoolice au un efect care anulează starea de anxietate şi ne dau falsa senzaţie că trăim într-un univers ideal, dorit de noi.

”Ca şi drogurile, consumul de alcoolul se încadrează în categoria toxicomaniilor. Omul trăieşte acum într-un univers în care descurajarea şi-a făcut apariţia, în care raţiunea este ştearsă, motiv pentru care este predispus să facă fapte necugetate, iraţionale, penibile, fără sens, bizare. Să ştiţi că descurajarea duce la nebunie, astăzi. Descurajarea ea însăşi atinge cote şi intensităţi ale psihozei. Descurajarea este un aspect al depresiei, care poate să atingă intensităţi fie nevrotice, fie psihotice, de nebunie, de iraţionalitate. Ca să iasă din acest univers în care ne aflăm acum omul recurge la acte de exces din toate punctele de vedere. Iar abuzul de alcool este unul dintre ele”, susţine medicul Adrian Căpşună.

Dacă plăcerea imediată nu este provocată de mâncatul compulsiv sau de abuzul de alcool, omul aflat într-o înstrăinare de normalitate îşi va căuta satisfacţia spre alte zone. Există cel puţin alte două variante, spune medicul psihiatru, fie obţinerea satisfacţiei imediate prin abuzul de acte sexuale, fie o convertire până la extrem a convingerilor religioase.

Retragerea în exacerbarea erotică

„Alţii se retrag în exacerbarea erotică, încep să caute raporturi sexuale pentru că asta le face plăcere, încep să caute plăcerea prin satisfacţia sexuală. Îţi combaţi neplăcerea prin factorul plăcerii, iar unul dintre aceşti factori este amorul, de aceea în astfel de perioade are loc şi o dezinhibiţie erotică. În timpul războiului, din cauza bombardamentelor, mulţi oameni au devenit imorali. Ei au spus aşa, vine bomba peste mine, stau în casă, dar nu mai am parte de nicio bucurie, şi atunci mulţi, fie bărbaţi, fie femei, au început să caute împliniri din acestea, să obiţină plăcerea sexuală, vorbim chiar despre gimnaşti sexuali. Există pervertirea simţurilor în astfel de perioade de psihoză, oamenii fac lucruri pe care nu le-ar fi făcut într-o stare de normalitate. Unii care au fost atei convinşi devin credincioşi, îşi caută plăcerea în spiritualitate, dar se poate ajunge inclusiv la forme extreme, la satanism, de exemplu”, mai spune medicul Adrian Căpşună.

Acesta a precizat că revenirea la normalitate, la comportamentul de dinainte de această stare, nu se va face instantaneu, de la o zi la alta. Mulţi vor reuşi să revină la starea de dinainte de izolarea socială, dar există riscul real ca aceste comportamente extreme, căpătate recent din cauza fricii de moarte, să persiste pe termen nedefinit.

„Vom fi bântuiţi de groaza pe care am trăit-o“

”Revenirea la normal nu se face instantaneu. Nu se face pentru că nu are cum. Doar treptat, în funcţie de fiecare individ. O vreme, noi vom fi bântuiţi de groaza pe care am trăit-o, viaţa noastră se va modifica, vom fi neliniştiţi şi zguduiţi până în străfundul sufletului, mai ales în condiţii de somn. Vom avea multă vreme dominare de coşmaruri. Vom continua să avem zdruncinări mari sufleteşti. Consumul abuziv de mâncare şi de băutură se poate prelungi până la nesfârşit, din păcate. Pentru că intervine o autoîntreţinere. Au fost experimente psihologice care au dovedit asta. Să ne gândim doar la câinele lui Pavlov. Apare reflexul condiţionat. Prin repetarea consumului de băuturi alcoolice noi am învăţat că ne simţim bine. Dictonul latinesc «Sublata causa tollitur effectus», adică odată suprimată cauza dispare efectul ne spune că odată cu dispariţia acestei spaime, căci despre spaimă vorbim acum provocată de acest virus, va dispare şi efectul de alienare. Totuşi, uneori, în mod inconştient, vom căuta motive de tristeţe ca să consumăm băutura, mâncarea în mod abuziv. Şi atunci, există teoretic posibilitatea ca acest abuz aimentar şi de substanţe toxice să persiste la un individ pentru toată viaţa”, concluzionează medicul psihiatru.

Acesta a precizat că nu există un tratament general valabil care să ne scape de viciile căpătate în izolare, iar totul depinde de fiecare individ în parte sau de ajutor de specialitate. Oamenii educaţi pot găsi plăcerea în terapia prin artă, terapia prin muzică, dar pentru cei mai mulţi această soluţie nu va da rezultate.