Profesorul de limba română al lui Nichita Stănescu: „Îşi zicea uneori, codificat, UMNS“

Profesorul de limba română al lui Nichita Stănescu: „Îşi zicea uneori, codificat, UMNS“

Nichita Stănescu, poetul cu o „apariţie fulminantă, febrilă şi totală“ FOTO Muzeul Literaturii Române

Constantin („Papa“) Enciu, profesor de limba română al lui Nichita Stănescu, mărturisea că, deşi i-a fost dascăl poetului, nu a ştiut când anume Nichita a devenit poet. „Nu cred că a ştiut-o cineva, ci doar el singur, în marea taină a sufletului său“. Profesorul a plecat zilele trecute la „întâlnirea“ cu fostul său elev, Nichita.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 31 martie se împlinesc 83 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu, iar zilele trecute, moartea venerabilului său profesor său de limba română, Constantin Enciu (18 iunie 1919 – 9 martie 2016) a adăugat o nouă pierdere în cultura prahoveană şi nu numai.

Profesor a numeroase generaţii din Ploieşti, scriitor şi un împătimit meloman, Constantin Enciu, strigat cu dragoste de către elevii săi „Papa Enciu“ a fost şi dascălul de limba română al lui Nichita Stănescu. Poetul a făcut parte din promoţia 1952 a Colegiului „I.L. Caragiale“ (fostul „Sfinţii Petru şi Pavel“), una a superlativelor: din peste 600 de candidaţi au fost admişi 120, majoritatea cu note peste 9.00, iar din aceştia trei au devenit membri ai Academiei Române – Nichita Stănescu, Eugen Simion şi Mircea Petrescu.

„De ce să-mi complice astfel viaţa mea trecătoare şi umblătoare?“

Într-un volum scris în 2010, „Dascăl de... dascăli“, Constantin Enciu a vorbit despre Nichita Stănescu, căruia i-a fost ,o perioadă, profesor de limba română. „N-o să mă creadă nimeni, dar n-am ştiut când anume Nichita a devenit poet. Nu cred că a ştiut-o cineva, ci doar el singur, în marea taină a sufletului său. Nichita nu a fost un poet care «a devenit» poet. Ci un poet cu o apariţie fulminantă, febrilă şi totală, fără solicitarea de rabat pentru începător“, scrie Constantin Enciu.

Dascălul notează şi faptul, menţionat şi de foşti prieteni şi colegi ai lui Nichita că, la şcoală, poetul nu a fost elevul „care promite“. De altfel, poetul încerca să treacă cât mai neobservat, a încercat să joace fotbal, deşi nu era foarte talentat la sport şi, după ce a luat câteva note mai bune la geometrie, să-şi încerce norocul la cercul de matematică, o materie la care, de altfel, nu excela. 

„Doar profesorul de istorie, Nicolae Simache, l-a intuit. I-a spus odată că poartă povara unui mare talent, pe care va trebui să o poarte pe culmi. Nichita s-a înroşit ca para focului şi, când a ieşit de la profesor, a comentat: «Ce l-o fi apucat să spună asta? De ce să-mi complice astfel viaţa mea trecătoare şi umblătoare?“, îşi aminteşte „Papa Enciu“.

Constantin Enciu, profesorul de limba română al lui Nichita. FOTO Societatea Culturală Ploieşti Milenul III

O mare personalitate, elev al lui Nicolae Iorga şi profesor al lui Nichita Stănescu, profesorul Simache este cel care i-a sugerat lui Nichita pe viitor, să renunţe la numele de scriitor Stănescu Hristea (numele complet al poetului era Nichita Hristea Stănescu). „Ăsta este un nume de soldat mort la Mărăşeşti, n-o să te citească nimeni. Te cheamă şi Nichita, ia pune-l înainte că se izbeşte aiurea cu Stănescu şi te ţine minte lumea“, a relatat mai târziu poetul acest episod.

„Nichita avea o minunată dragoste pentru Poezie“

Profesorul Enciu notează şi momentul în care a realizat potenţialul uriaş al lui Nichita. Pentru că majoritatea celor din generaţia poetului erau elevi foarte buni pentru care „nu erau suficiente cunoştinţele din programă“, profesorul decide înfiinţarea unui cerc literar care îşi propunea cunoşterea raporturilor literaturii cu artele plastice şi cu muzica.

„La sfârşitul unei asemenea şedinţe, însoţindu-mă pe una din sălile liceului, Nichita mi-a mărturisit pasiunea lui pentru creaţia lui George Topârceanu, poet care nu figura în programa şcolară. La una dintre şedinţele cercului a făcut o prezentare proprie a creaţiilor lui Topârceanu care s-a bucurat de un succes neobişnuit. Dezvăluia o deosebită sensibilitate, o temeinică şi profundă cunoaştere a operei lui Topârceanu, un deosebit simţ al umorului şi al satirei (...) Ştiam de la colegii lui că citea mult, de la poezie până la operele marilor scriitori ai literaturii universale (...) Avea o calmă competenţă neafişată şi o minunată dragoste pentru Poezie – cu majusculă – distincţie şi fineţe în interpretarea literaturii. Acel adolescent cu privirea de multe ori visătoare, tare liniştit, ascundea un matur“, îşi aminteste profesorul Enciu.

Umorul şi modestia lui Nichita

De la una dintre ultimele revederi cu Nichita, după 25 de ani de la absolvirea liceului, în 1977, dascălul îşi aminteşte umorul şi modestia acestuia, deşi atunci era în plină glorie şi succes, fiind considerat cel mai mare poet român în viaţă. Unul dintre colegii lui Nichita, Mircea Gociman, a propus la acea întâlnire ca promoţia lor să poate numele „Nichita Stănescu“.

Cuvintele poetului, puţin descumpănit de propunere, au fost reproduse de profesorul Constantin Enciu: „Despre mine vreau să vă spun că am fost cam mediocru în şcoală, dovadă că am rămas repetent în clasa I primară (fapt real, povestit şi de mama poetului - n.r.). Atâta vreme cât era vorba de liniuţe oblice şi de nişte bastonaşe, totul era OK, când am ajuns la o-i, oi aicea... Mai târziu, însă, când ros de chinul profesorilor mei de română, unde nu am avut note prea bune, am realizat, aşa, faptul că gândirea, că, cuvântul, poate fi scris... Nu mi-a mai ieşit revelaţia asta din cap până acuma, până când mai prind vreo altă revelaţie. (...) Cât despre faptul că prietenul meu Gociman a propus acest sentimentalism, eu m-am gândit că Domnia sa a făcut-o din spirit de prietenie pentru mine, căci eu nu sunt căsătorit, dar plătesc 7 pensii alimentare...“

U.M.N.S. - Uzina de Metafore Nichita Stănescu

Dascălul mai scrie în volumul său că Nichita vorbea cu toţi cu aceeaşi voce caldă, lentă, cu un timbru inimitabil, fără accente retoriceşti sau actoriceşti, cunoscută de toţi de pe discurile Electrecord, pe care şi-a recitat versurile. „Îşi spunea, uneori, codificat, U.M.N.S. adică Uzina de Metafore Nichita Stănescu, idee pe care am recunoscut-o şi în poezia «Autoprotret»: Eu nu sunt altceva / decât o pată de sânge / care vorbeşte“.

Vă mai recomandăm

Excentricul Nichita. Poetul şi-a ras sprâncenele în liceu pentru interzicerea unei reviste „de băşcălie“

„Nu puneţi mâna pe poet!“. Sergiu Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita Stănescu: „L-am plesnit peste ceafă şi i-am făcut două băşici zdravene“


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările